Poliţiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sprijiniţi de luptători SAS, au efectuat joi trei percheziţii domiciliare la Paltinu, comuna Vatra Moldoviţei. Vizaţi cu fost trei bărbaţi, în gospodăriile acestora fiind găsite şi ridicate în vederea continuării cercetărilor 4 paturi de puşcă, 120 tuburi cartuş calibru 7x57, 12 dispozitive pentru sertizare cartuşe, cca. 200 grame pulbere, 10 capse iniţiere pentru cartuş, 50 trofee cervide, mistreţ şi păsări, 10 capcane, aproximativ 160 de kg carne de vânat şi 8 probe destinate analizei genetice reprezentând ţesut biologic.
„Au fost aplicate 2 sancţiuni contravenţionale, respectiv una la Legea nr. 407/2006 în valoare de 2.000 de lei şi una la Legea nr. 295/2004 în valoare de 1.000 lei”, precizează poliţiştii.
Bunurile ridicate urmează a fi supuse unor expertize şi constatări criminalistice.
Cercetările sunt continuate cu autorii în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de "nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor" şi "braconaj cinegetic".
Comentarii