Liderul Organizației Județene Suceava a PSD, senatorul Ioan Stan, a declarat că votul său de la alegerile prezidențiale de anul acesta a fost dat pentru un președinte care își iubește poporul. Ioan Stan s-a prezentat la urne în Fălticeni, la scurt timp după deschiderea secțiilor de votare. Ioan Stan a spus că a votat pentru un președinte care să fie capabil să armonizeze relațiile între instituțiile statului. „Am votat pentru un președinte care va respecta Constituția, pentru un președinte care să-și iubească poporul și care să-și slujească poporul său”, a spus președintele social democraților suceveni.