Senatorul PNL de Suceava, Constantin Danie Cadariu, a declarat după ce a ieșit de la urne că a votat pentru un președinte care știe să vorbească corect românește și care poate să garanteze parcursul european pe care România îl merită. Constantin Daniel Cadariu a spus că în ultima perioadă, dar mai ales în ultimii trei ani, românii au putut să constate că România a ajuns într-o situație foarte foarte gravă. „Am constat de asemenea că foarte multe domenii din România au avut de suferit, fie că discutăm de justiție, sănătate, învățământ, de economie sau de mediul de afaceri. Ori această stare de fapt a dus la un moment dat la o relație extrem de tensionată a României cu partenerii externi, în special cu Uniunea Europeană. Chiar s-a ajuns până acolo încât am riscat la un moment dat anularea fondurilor europene și de ce nu chiar excluderea din Uniunea Europeană”, a arătat senatorul PNL de Suceava. Daniel Cadariu a subliniat că astăzi a votat pentru un președinte care să garanteze că aceste lucruri nu se vor repeta. „Am votat astăzi pentru un președinte care are experiență. Până la urmă pentru un președinte care știe să vorbească corect românește, limbi străine la perfecție, un președinte cu experiență și care să ne garanteze un parcurs european pe care România îl merită”, a declarat Daniel Cadariu.