În contextul instituirii Stării de Urgență în întreaga țară, din cauza pandemiei de coronavirus, primarul Sucevei, Ion Lungu, a făcut apel la populație să nu intre în panică, să păstreze calmul și comportamentul rațional, să stea în casă și să evite zonele aglomerate, atunci când sunt nevoiți să iasă.

De mâine se va institui la nivelul României Starea de Urgență, o măsură care va ajuta la gestionarea și rezolvarea cu bine a problemei cauzate de Coronavirusul COVID-19.

Asta nu înseamnă că trebuie să intrăm în panică, ci dimpotrivă, trebuie să fim calmi, să avem un comportament rațional, să respectăm hotărârile luate de autoritățile statului și măsurile comunicate pentru limitarea infectării cu noul virus.

Cel mai important în acestă perioadă este să STĂM ACASĂ (pe cât posibil) și să EVITĂM ZONELE AGLOMERATE.

Municipalitatea va face acțiuni de DEZINFECȚIE ÎN TOT ORAȘUL (instituții publice, școli, spații comerciale, parcuri, locuri de joacă).
Suntem în STARE DE ALERTĂ!

Vă asigur că Primăria Suceava este mobilizată la maxim pentru aplicarea la timpul potrivit și eficient a măsurilor de prevenire a infectării populației și pentru ajutorarea persoanelor vulnerabile”, a spus Ion Lungu, care a precizat că încă de la începutul lunii martie municipalitatea asigurăm apă și mâncare persoanelor care sunt în autoizolare la domiciliu și solicită acest lucru.


 

Număr direct pentru probleme legate de Starea de Urgență


 

Edilul sucevean a precizat că Poliția Locală este pregătită să acționeze pentru orice problemă pe care o au persoanele vulnerabile (cumpărare medicamente, alimente etc.).

Începând de mâine avem un număr direct - 0230/210.678, la care se pot ridica probleme legate de Starea de Urgență (numai cele legate de Coronavirus, autoizolare la domiciliu, carantină).

Linia va fi funcțională între orele 8.00-22.00, de luni până sâmbătă inclusiv.

Pentru rezolvarea problemelor mai dificile, vă voi contacta telefonic personal! Doamne ajută să depășim acest moment greu din viața comunității noastre!”, a mai spus primarul Sucevei, Ion Lungu.


 

Ce este starea de urgență

Potrivit Constituției, preşedintele României instituie starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.
Pe durata stării de urgență, gestionarea măsurilor dispuse revine Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, sub conducerea nemijlocită a ministrului administrației și internelor și în coordonarea prim-ministrului.

➡️Pe timpul stării de urgență, autorităţile militare şi civile au dreptul, potrivit legislației în vigoare:
➡️Să limiteze sau să interzică circulația vehiculelor sau a persoanelor în anumite zone ori între anumite ore și să elibereze, în cazuri justificate, permise de liberă circulație;
➡️Să efectueze percheziții oriunde și oricând este nevoie;
➡️Să efectueze razii;
➡️Să exercite în mod exclusiv dreptul de a autoriza desfășurarea adunărilor publice, a manifestațiilor sau marșurilor;
➡️Să efectueze controale asupra unor persoane sau locuri, când acestea se impun;
➡️Să dispună închiderea temporară a unor stații de distribuire a carburanților, a unor restaurante, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociațiilor și ale altor localuri publice;
➡️Să dispună raționalizarea alimentelor și a altor produse de strictă necesitate;
➡️Să interzică circulația rutieră, feroviară, maritimă, fluvială și aeriană pe diferite rute;
➡️Să închidă frontiera de stat, în întregime sau în zona în care a fost instituită starea de urgență, intensificarea controlului la punctele de trecere a frontierei care rămân deschise, precum și supravegherea frontierei pe toată lungimea sa.