Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat, la finele săptămânii trecute, că școlile rămân închise până după Paști, oficialul urmând să facă noi declarații astăzi, de la ora 11.00, în cadrul unei videoconferințe de presă.

Mai exact, Anisie a declarat, pentru HotNews, că unitățile școlare își vor sista activitatea cât timp este anunțată starea de urgență.

 ”Deocamdată nu avem nici un termen pentru perioada de închidere a școlilor, dar în perioada de stare de urgență școlile or să fie închise. În perioada asta este clar că o să avem școlile închise. Până după Paște școlile sunt închise”, a spus ministrul.

Paștele ortodox este pe 19 aprilie, iar vacanța de primăvară este programată până pe 21 aprilie.

Reamintim că școlile au activitatea suspendată până pe 22 martie, iar universitățile până pe 31 martie. Președintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă că de luni va fi declarată starea de urgență.