Prefectura Suceava a informat, marți, la ora 14.00, printr-un comunicat de presă, că până la această oră în județul Suceava au fost externate din spital 1.357 de persoane și au fost declarate vindecate de COVID -19 un număr de 986 de persoane, dintre cele 3.010 confirmate până acum infectate cu noul coronavirus.

Pentru județul Suceava, la data prezentului comunicat erau efectuate 12.945 teste.

Se află încă în autoizolare la domiciliu 682 de persoane și în carantină instituționalizată 549 de persoane. Un număr de 13.945 persoane au încheiat măsura autoizolării și 2.018 persoane au ieșit din carantina instituționalizată.

Potrivit comunicatului Prefecturii, pentru menținerea ordinii și siguranței, acțiunile desfășurate în contextul COVID 19 au constat, în ultimele 24 de ore, în 85 misiuni, cele mai multe pentru verificarea respectării interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare/carantină. Au fost verificate 556 persoane cu privire la respectarea interdicțiilor impuse și nu au fost aplicate sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de izolare.       

Au fost constatate și aplicate 66 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 88.000 lei. Totodată au fost constatate 4 infracțiuni în context, fiind înregistrat un dosar penal în care au fost cercetate 2 persoane. Personalul MAI din cadrul dispozitivelor constituite pentru carantinarea municipiului Suceava și pentru asigurarea zonei de protecție au constatat 5 fapte de natură contravențională (5 alte contravenții în context). Valoare totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de 10.305 lei. Totodată au fost constatate 7 infracțiuni.