Centrul de bătrâni de la Mănăstirea Bogdănești, acolo unde 63 de persoane s-au infectat cu noul coronavirus, iar două dintre ele au decedat, se află în fața unui alt pericol. Mai exact, cele 60 de persoane vârstnice care sunt cazate acum în acest centru riscă să nu mai aibă ce pune pe masă. Și asta pentru că o parte din alimente sunt pe terminate, iar veniturile proprii ale mănăstirii sunt, momentan, insuficiente. Părintele Gheorghe Loghinoaia, cel care se ocupă de bunul mers al acestui centru, a mărturisit că problema este cât se poate de reală, mai ales după ce mănăstirea s-a închis ca urmare a ordonanțelor militare, iar banii care se colectau la ușa altarului nu mai există. Printre produsele care sunt pe terminate sunt făina de grâu, mălaiul, carnea, legumele și fructele, în timp ce alte produse, cum ar fi ulei, zahăr sau orez sunt la centrul de bătrâni de la Bogdănești în cantități îndestulătoare. De la acest centru alte 62 de persoane sunt internate în spital după ce au fost confirmate cu COVID-19, iar când vor fi externate vor avea nevoie, la rândul lor, de hrană. În afara celor aproape 130 de persoane internate aici, cele mai multe cu vârste de peste 80 de ani, în centrul de bătrâni de la Bogdănești sunt și 10 oameni angajați pentru a putea gestiona situația și problemele care apar.

”Cu sprijinul Direcției de Sănătate Publică Suceava și al celor de la Spitalul Fălticeni, zilnic vin la Bogdănești cadre medicale care monitorizează oamenii. Din fericire, nu au mai apărut alte cazuri și sperăm că prin sprijinul lui Dumnezeu cel Atotputernic vom trece cu bine peste aceste necazuri”, a mai spus părintele Gheorghe Loghinoaia.

Persoanele care vor să doneze bani pentru a sprijini activitatea acestui centru o pot face în contul RO32RZBR0000060006269509, deschis pe numele părintelui Gheorghe Loghinoaia.