Grupul de Comunicare Strategică a făcut, vineri, o nouă corecție în minus a numărului total de cazuri de COVID-19 din județul Suceava. Dacă joi, la ora 13.00, GCS a informat că în județul Suceava erau confirmate 3.472 de cazuri, vineri, la 13.00, au comunicat cu 17 mai puțin, respectiv 3.455 de cazuri de COVID-19 înregistrate în județul Suceava.

De asemenea, în județ sunt raportate 195 de decese, din totalul de 1.159 de persoane diagnosticate cu COVID-19 care au murit.

Până în data de 22 mai, pe teritoriul României au fost confirmate 17.712 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 10.777 au fost declarate vindecate și externate.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, în țară au fost înregistrate alte 127 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 200 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 352.647 de teste.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 3.067 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19: 1.699 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franța, 576 în Germania, 87 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 106 de cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 35 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 22 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 9 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.