Două tinere polițiste din Fălticeni au avut parte, luni, de o intervenție pe care nu o vor uita prea repede. În timpul unui scandal, un bărbat beat, care avea în mâini o sabie metalică și un cuțit, s-a îndreptat amenințător spre mașina de poliție și a lovit cu arma albă caroseria, manifestându-se zgomotos și amenințător. Cele două au reușit să îl imobilizeze pe bărbatul de 50 de ani, după ce în prealabil l-au pulverizat cu spray iritant. La operațiunea de încătușare au ajutat și doi polițiști locali.

Altercația în stradă s-a produs în două reprize.

Inițial, luni, în jurul orei 11.00, un bărbat în vârstă de 40 de ani, Radu Z., din municipiul Fălticeni, s-a luat la ceartă cu tânăr de 25 de ani, pe fond de consum de alcool. Ulterior, tatăl tânărului de 25 de ani, Ion Stratulat, în vârstă de 50 de ani, a venit înarmat cu o sabie metalică și un cuțit cu lama de aproximativ 30-35 centimetri să-și apere fiul, care încasase câțiva pumni.

Ion Stratulat a făcut scandal în stradă și a intrat cu armele albe și într-un magazin, în căutarea bărbatului de 40 de ani, creând panică și tulburând ordinea și liniștea publică.  

Conform martorilor, bărbatul s-a îndreptat către autospeciala de poliție și a lovit caroseria în zona aripii stânga față. Bărbatul a lovit cu arma alba și o ambulanță venită să-i acorde ajutor medical fiului său.

Cele două polițiste au găsit momentul prielnic și l-au pulverizat pe bărbatul de 50 de ani cu spray iritant lacrimogen. Bărbatul de 50 de ani a fost încătușat și dus la sediul Poliției municipiului Fălticeni.

Polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „lovire sau alte violențe”, „distrugere” și „tulburarea ordinii și liniștii publice”, cercetările fiind continuate de polițiștii Biroului Investigații Criminale Fălticeni, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni. Bărbatul nu a putut fi audiat în primele ore de după incident din cauza stării avansate de ebrietate în care se afla. Procurorul urma să decidă ce măsuri restrictive va lua mai departe în acest caz.