Biroul Electoral Central a finalizat centralizarea datelor din cele 560 de secții de votare din județul Suceava. Potrivit rezultatelor parțiale neoficiale, PSD a câștigat alegerile parlamentare din județul Suceava cu o diferență de aproape patru procente la Camera Deputaților și la Senat. Pe locul doi se află PNL, urmat de AUR și Alianța USR-PLUS. Pragul electoral a mai fost depășit doar de PMP Suceava, însă candidații acestei formațiuni politice ar putea să nu intre în parlament deoarece la nivel național procentul partidului este, până în momentul de față sub 5. Pro România nu a reușit să treacă pragul electoral în județul Suceava.
Rezultatele finale potrivit datelor de la Biroul Electoral Central sunt următoarele:
Camera Deputaților: PSD – 28,13%, PNL 24,14%, AUR – 14,45%, USR – 9,75%, PMP – 5,98% și Pro România – 4,13
Senat: 28,53%, PNL – 24,63%, AUR – 14,72%, USR – 10,61%, PMP – 6,21% și Pro România – 4,29%.
Comentarii