Centrul Cultural „Bucovina”, prin Direcția pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, organizează în această lună Târgul de Crăciun al meșterilor populari, online. Pe pagina de Facebook Meșteri și meșteșuguri din județul Suceava vor fi promovați meșteri populari, precum și obiectele lor de artă populară, specifice acestei frumoase perioade. „Chiar dacă viziunea târgului de meșteri populari de anul acesta este diferită față de anii trecuți, din cauza restricțiilor impuse de pandemie, Centrul Cultural <Bucovina>, prin Direcția pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, își dorește ca și de această dată să fie promotorul culturii tradiționale. Astfel, inițiem <Târgul de Crăciun online al meșterilor populari>, unde vom promova meșterii interesați de a fi prezenți în acest proiect, precum și obiectele lor de artă populară. Vă invităm să-i contactați și să comandați obiectele lor, care merită achiziționate”, este mesajul transmis de coordonatorul de proiect, expert etnograf Eutasia Rusu. Până în acest moment, și-au anunțat participarea la Târgul de Crăciun al meșterilor populari, online, Constantin Martin – Dorohoi, jud. Botoșani, meșter popular – miniaturi tradiționale (telefon: 0746 648 736), Niculai și Daniela Zaharia – Ostra, jud. Suceava, meșteri populari – prelucrarea pieilor/cojocărit

(telefon: 0758 474 824, 0746 165 851), Bejinari Florin și Maricica – Rădăuți, meșteri populari – artă naivă, icoane și ouă pictate (telefon: 0742 136 638), Gheorghe Lucaciu – Șcheia, jud. Suceava, meșter popular – măști populare, opincărit (telefon: 0753 150 503), Carmen Cristea – Suceava, meșter popular – ceramică decorativă (telefon: 0746 861 805). Sunt așteptați să se înscrie în proiectul online coordonat de expert etnograf Eutasia Rusu și alți meșteri populari. Cei interesați de obiectele confecționate de meșterii populari talentați din județ, dar nu numai, pot să ia legătura direct cu aceștia, telefonic sau pe paginile lor de Facebook, sau pot să acceseze pagina de Facebook Meșteri și meșteșuguri din județul Suceava, unde vor afla mai multe lucruri despre fiecare participant și obiectele expuse la târgul online.