Aruncarea sacilor de gunoi menajer pe lângă tomberoane sau depozitarea unor maldăre de cartoane pe lângă punctele de colectare selectivă îi poate “ustura” la buzunare pe suceveni, care riscă amenzi de până la 2500 de lei pentru depozitarea greșită a deșeurilor.

Măsura este cu atât mai ușor de aplicat cu cât o parte dintre punctele de colectare din municipiul Suceava sunt deja supravegheate video, iar altele urmează să fie incluse în acest circuit monitorizat non-stop.

“Responsabilitatea și datoria de a arunca corect deșeurile ne revine fiecăruia dintre noi! De-a lungul timpului, încă de la amplasarea primelor containere de colectare selectivă, am desfășurat diverse campanii prin care ne-am dorit conștientizarea și informarea cetățenilor cu privire la importanța modului de depozitare corectă a deșeurilor. Cu toate acestea, încă ne confruntăm cu fapte de depozitare greșită. Dacă până acum s-a mers pe ideea de prevenție și au fost aplicate doar avertismente, de acum se aplică amenzi - în doar 5 zile, 11 amenzi în valoare de 4600 lei. În continuare vom sancționa astfel de contravenții, iar valoarea amenzilor poate ajunge până la 2500 de lei”, a atenționat viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi.

Ca soluție pentru combaterea situațiilor de acest gen, Primăria municipiului Suceava a implementat la 29 de amplasamente un sistem de supraveghere video. Cu ajutorul acestuia este posibilă identificarea, sancționarea și descurajarea încălcării legislației în vigoare, precum și încurajarea selectării deșeurilor prin depozitarea acestora în containerele dedicate. De asemenea, ceea ce este foarte important, se poate acționa în timp real, fiind monitorizat 24/24 de către Poliția Locală și Serviciul de Ecologizare.

“Îndemn, din nou, toți sucevenii să fie responsabili, să colecteze selectiv și să depoziteze corect deșeurile. Este un efort comun, administrație și cetățeni, prin care vom reuși să aducem o schimbare în bine atât pentru mediu, cât și pentru generațiile viitoare. Responsabili și sănătoși!”, a mai spus Lucian Harșovschi.

În municipiul Suceava sunt amplasate 100 de puncte de colectare semiîngropate și 100 îngropate, dar în continuare multe deșeuri sunt lăsate pe lângă, oferind o imagine dezolantă și ducând la perpetuarea unor practici nedorite.