În sala Auditorium „Joseph Schmidt” din municipiul Suceava va avea loc vineri, 15 ianuarie 2021, începând cu ora 11.00, în cadrul manifestării organizate cu prilejul Zilei Culturii Naționale, sub genericul „Poezia vie – de la Eminescu la tinerii poeți de azi”, lansarea volumului de debut „CuțitulProaspătȘters” de Vlad Berariu.

Volumul va fi prezentat de invitați speciali: prof. Rodica Mureșan – critic literar, studenta Antonia Mihăilescu – poetă, prof. Vlad Sibechi – poet. Evenimentul va fi moderat de prof. Gheorghe Cîrstian, coordonatorul Casei de Poezie Light of ink, proiect cultural inițiat de Colegiul Național “Petru Rareș” din Suceava.

„CuțitulProaspătȘters” a primit premiul Editurii „Junimea” la Festivalul-concurs național de poezie „Costache Conachi” (Tecuci, 2020), fiind publicat în colecția „Numele poetului”, coordonată de poetul Lucian Vasiliu, managerul editurii.

Coperta I a volumului este ilustrată cu un desen al regretatului artist plastic George Ostafi. Coperta a IV-a prezintă un Cuvânt însoțitor, semnat de scriitorul Matei Vișniec: „Poemele lui Vlad Berariu au ceva tăios, parcă sunt scrise cu dorinţa de a provoca incizii în iluziile noastre mai vechi şi mai noi, în condiţia noastră de oameni din ce în ce mai globali, deci tot mai vidaţi. Cartea sa de debut este ca o fereastră pe care o deschizi ca să primeşti aer rece şi curat în plămâni. Cu o mână sigură, doldora de talent, el scrie cu prudenţă despre incertitudini. Nici o singură clipă, citindu-i volumul, nu am avut impresia că merge pe urmele altora. O singularitate reconfortantă emană din poemele sale neliniştite.”

Vlad Berariu (31 mai 2001, Suceava) a absolvit Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava. Aplicant pentru Breda University of Applied Sciences, The Netherlands. Este membru al Casei de Poezie Light of ink. A obținut premii la importante concursuri literare: premiul editurii „Junimea” la Festivalul național de poezie „Costache Conachi”, premiul Editurii Alfa și al revistei „Expres cultural” la Concursul național de poezie și interpretare critică a operei eminesciene „Porni Luceafărul...”, premiul I la Festivalul național de poezie „Gellu Naum”, premiul Colocviilor „George Coșbuc” și premiul revistei „Mișcarea literară” la Concursul național de poezie „George Coșbuc”, premiul al II-lea la Festivalul naţional de literatură „Alexandru Macedonski”, premiul al III-lea și premiul revistei „Bucovina literară” la Festivalul naţional de poezie „Nicolae Labiş“, premiul revistei „Observator cultural” la Zilele de poezie „Constantin Virgil Bănescu”. A publicat în revistele „Observator cultural”, „Expres cultural”, „Mișcarea literară”, „Bucovina literară”, „Alecart”, pe site-uri literare, precum și în antologii. A participat la ateliere de scriere creativă: „LicArt”, „Super”, „Arta nu mușcă”.

Coordonatorul manifestării, prof. Gheorghe Cîrstian, a spus că evenimentul cultural este organizată în parteneriat de Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” Suceava (director prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu), Casa de Cultură a Studenților Suceava (director prof. Valentin Ianoș), Casa de Poezie Light of ink – Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava.