Programul „Vreau să fiu antreprenor” al Fundației Romanian Business Leaders implementează în anul școlar 2020-2021 a VIII-a ediție prin intermediul căruia antreprenoriatul este prezentat elevilor și studenților ca o opțiune de carieră de către antreprenori de succes la nivel local, județean, național. În condițiile actuale, ale activităților de învățare în mediul online, activitățile planificate se vor desfășura în mediul virtual. În cadrul întâlnirilor online vor fi abordate teme precum: ce înseamnă antreprenoriatul și cum arată viața unui antreprenor: provocări, soluții, satisfacții, dezvoltare; povestea unui eșec antreprenorial; lecții învățate; povestea începutului în business; Impactul antreprenoriatului în societate; principii de etică și integritate în business; ce trebuie să facă un tânăr pentru a primi investiție în afacerea sa. Cei interesați să organizeze evenimente locale prin intermediul consiliilor elevilor pot accesa site-ul: www.vsfa.ro. Persoane de contact: la nivel local, inspectorul școlar pentru educație permanentă, Tatiana Vîntur (IȘJ Suceava); la nivel național: Alin Apostu (alin.apostu@rbls.ro; apostu.alin.claudiu@gmail.com, telefon: 0726 872 575). Proiectul „Vreau să fiu antreprenor” a demarat în anul 2013 ca urmare a summitului Romanian Business Leaders. Inițiatorul proiectului și liderul de proiect a fost Dragoș Anastasiu.