Mănăstirea Putna oferă gratuit, în format digital, două volume dedicate istoriei zbuciumate şi greutăţilor prin care au trecut românii din Cernăuţi. Conform Basilica.ro, cele două cărţi au fost coordonate de Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române.Este vorba de volumul „Fântâna Albă – Golgota Neamului”, carte care a fost lansată în anul centenar şi cuprinde fragmente şi mărturii despre cele întâmplate la Fântâna Albă, publicate după 1991. „După masacrul de la Fântâna Albă au urmat închisorile, deportările și condamnările la moarte ale celor care erau bănuiți că au participat la marșul către Fântâna Albă. Nimeni  nu  cunoaște  numărul  celor  masacrați.  Fiecare  sursă  indică altă cifră. Oficial, cifra este infimă”, precizează Alexandrina Cernov în prefața cărții.

La rândul său, arhimandritul Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna, spune despre românii bucovineni de la Fântâna Albă: „Neuitarea lor și ruga pentru ei sunt datoria noastră sufletească față de cei datorită cărora purtăm cu demnitate numele de români”, completând: „Îi pomenim și îi vom pomeni, ne rugăm și ne vom ruga, pentru că atunci când vom uita de ei înseamnă că nu mai știm să ne jertfim, că nu mai știm să prețuim pe cei care ne‑au înălțat, ne‑au apropiat de Dumnezeu. Când nu îi vom aminti și nu îi vom pomeni, înseamnă că ne‑am pierdut conștiința cea bună, că nu mai știm să apreciem jertfa, pacea și libertatea”. Puteți descărca volumul de pe https://www.putna.ro/pdf/Fantana-Alba-Golgota-neamului.pdf

 

·       „Drama Românilor din regiunea Cernăuți”

 

Cel de-al doilea volum oferit gratuit de Mănăstirea Putna, în format digital, este „Drama Românilor din regiunea Cernăuți”, care prezintă mai multe informații despre evenimentele petrecute în acei ani de ocupație sovietică, 1940–1941, 1945–1947, și ajută la înțelegerea proceselor ce s-au derulat și a consecințelor lor: demografice, etnolingvistice, a stării psihologice și morale a populației. „Amintirea acelor ani este vie și astăzi”, notează Alexandrina Cernov în prefaţa volumului apărut în 2019: „Despre ceea ce n-au scris – sau nu li s-a permis să scrie – ziarele în acei ani de groază, ceea ce nu s-a păstrat în arhivele distruse de sovietici s-a păstrat în memoria celor ce au pătimit și a urmașilor lor. Memoria a rămas să fie un neprețuit potențial al cunoașterii, memoria emotivă și memoria cognitivă. Există un fond comun al memoriei, o stare de spirit a gândurilor care nu au putut fi controlate și distruse, pentru că s-au păstrat prin tăcere, iar acum, peste ani, au devenit documente de necontestat pentru cunoașterea istorică. Au devenit informația cuprinsă în cele trei cuvinte – teroare, minciună, dezinformare –, care s-au materializat prin masacre, deportări și foamete”.

Cele două volume fac parte din proiectul  editorial „Destin  bucovinean”, inițiat  de  Mănăstirea  Putna. Puteți descărca volumul de pe https://www.putna.ro/pdf/Drama-romanilor-din-Regiunea-Cernauti.pdf