În perioada 5 – 9 aprilie 2021, o delegație de 30 de elevi de la Școala Superioară Vocațională nr. 5 din Cernăuți, cu vârste cuprinse între 14 și 20 de ani, a participat la o serie de activități menite să faciliteze cooperarea transfrontalieră România – Ucraina, alături de alți 30 de participanți de aceeași vârstă, de la Liceul Tehnologic „Oltea Doamna” Dolhasca. Cele două grupuri au fost însoțite de îndrumători și profesori specializați în domeniul artei, care au coordonat ateliere de creație specifice diferitelor meșteșuguri.

Acestea au fost organizate în cadrul proiectului Smart4Youth  – Suport, Mobilitate și Artă pentru Tinerii de peste Granița România – Ucraina (2SOFT/1.1/139), o inițiativă finanțată prin Programul Operațional Comun România – Ucraina, care își propune facilitarea cooperării instituțiilor educaționale în vederea creșterii accesului la educație de calitate pentru 200 de tineri care locuiesc în zona transfrontalieră, prin inițierea unor ateliere inovative de creație prin artă, fotografie și film. Proiectul este implementat de Asociația Consultanților în Dezvoltare Comunitară, în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Oltea Doamna” Dolhasca, Școala Superioară de Artă nr. 5 Cernăuți și Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti, din același oraș.

·       Colaborare multiculturală

Pe parcursul celor 5 zile petrecute în comuna Vama, județul Suceava, elevii au participat, pe de o parte, la ateliere de artă tradițională prin sculptură, pictură pe sticlă și lemn și cusut mărgele, iar pe de altă parte, la ateliere de antreprenoriat, în cadrul cărora colaborarea multiculturală a fost încurajată prin dezvoltarea unor planuri de afaceri și elemente de identitate vizuală ale unui brand, în grupuri de lucru mixte de ucrainieni și români.

În cea de-a treia zi, maestrul Mihai Pânzaru – PIM a fost prezent la două dintre atelierele desfășurate. În cadrul primului atelier de creație, acesta le-a vorbit elevilor despre importanța cooperării dintre cele două țări, pentru propria dezvoltare artistică, în timp ce, pe parcursul celei de-a doua activități, maestrul PIM a făcut o demonstrație live de realizare pas cu pas a unei caricaturi și i-a încurajat pe participanți să reproducă desenul, pe măsură ce a explicat fiecare parte a procesului.

 

·       Sprijinirea proiectelor pentru dezvoltarea tinerilor

Daniel Prorociuc, subprefect al județului Suceava, alături de Ștefan Purici, prorector al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, au vizitat cele două locații din Vama, în a patra zi. Cel dintâi, apropiat al proiectelor pentru dezvoltarea tinerilor, a contribuit constant prin sprijinul instituțional, la buna desfășurare a proiectului Smart4Youth. „Cred că interacțiunile și activitățile creative pe care le întreprind acești elevi au un rol foarte important în dezvoltarea lor ulterioară și consider că scopul acestui proiect, acela de a preveni abandonul școlar și de a descoperi vocația tinerilor, este unul de succes”, a declarat Daniel Prorociuc.

 

·       Festivitate de premiere

Joi, 8 aprilie, a avut loc și festivitatea de premiere a profesorilor, elevilor și tuturor celor implicați în proiect, diplomele fiind înmânate de către Vasile Gafiuc, președintele Asociației Consultanților în Dezvoltare Comunitară, Iurii Levchyk, președintele Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti Cernăuţi, Nadiya Makushynska, managerul de proiect din partea Școlii Superioare Vocaționale nr. 5 din Cernăuți și Contantin Tănasă, managerul de proiect din partea Liceului Tehnologic „Oltea Doamna” Dolhasca. Lucrările realizate în această perioadă urmează să fie expuse în mai multe locații din România și Ucraina. Tot în cadrul proiectului, în săptămâna următoare, va avea loc o nouă serie de ateliere pentru alți elevi implicați în proiect, de această dată pe tematică foto – video și TIC. Mai multe informații despre proiectul Smart4Youth se regăsesc pe: pagina de Faebook https://www.facebook.com/Smart4Youth-102129928001061/; Websiteul https://smart4youth.com/home-ro/, fie la adresa de email smart4youth@gmail.com, persoană de contact Ionuț Ruști – Asociația ACDC.