La Editura Performantica, Iași, a apărut recent volumul „Vocație și ministeriat, măsurate în decenii”, culegere de texte menite să celebreze treizeci de ani de episcopat ai ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, volum coordonat de prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar pentru Religie (IȘJ Suceava).
Prof. dr. Isabel Vintilă, inspector școlar, a făcut o recenzie a volumului aniversar, volum „care a văzut, în mod evident, lumina tiparului din dragoste și respect pentru o personalitate a Bisericii românești, un părinte și un duhovnic deopotrivă, un păstor al turmei sale, un episkopos care, așa cum precizează conf. dr. Adrian Muraru în cuvântul de deschidere al cărții, este capabil de <bunătate nemărginită în veghere>, <spre buna izbândă>. Și cum poate fi sărbătorit mai nimerit un iubitor al cuvântului decât așa, prin gândurile sincere puse pe hârtie ale unor oameni care s-au bucurat de-a lungul timpului de întâlnirea cu el”.
· Familia și filantropia – două instituții divino-umane
Volumul aniversar are două axe de construcție, după cum spune Isabel Vintilă, „una vizează, de fapt, viziunea ÎPS Calinic despre lume și relația acesteia cu Dumnezeu, iar o a doua marchează răspunsul semenilor la întâlnirea rodnică cu arhiepiscopul acum, după treizeci de ani de episcopat. Unul dintre motoarele creatoare ale universului este iubirea, materializată în comuniunea familială despre care Părintele Arhiepiscop vorbește într-o lucrare recentă, Familia și filantropia – două instituții divino-umane: <Ca fundament al comuniunii familiale, iubirea este cea care îi dă ceea ce numim forța creatoare a acesteia deoarece dinamizează toate energiile și îmbogățește ființa și viața omului, împlinind-o, dar și orientând-o spre chemarea de a se împărtăși de viața cea veșnică>”.
· „Ctitor de zidiri trainice, dar și de suflete care au mereu nevoie de călăuză”
Tot din recenzia amintită rezultă că printre cei care răspund învățăturilor primite, aniversându-l pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, se numără dr. Cristian Negură, medic primar la Spitalul Universitar „Cuza-Vodă” din Iași, arhim. dr. Mihai Daniliuc, Egumenul schitului Vovidenia Neamț, prof. Daniela Ceredeev, inspector de specialitate, disciplina Religie, IȘJ Suceava, prof. dr. Mihaela Grădinariu, interpreta Paula Seling și mulți alții.
„Pentru fiecare dintre aceștia, întâlnirea cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a fost ziditoare. Încheiem cu un scurt portret al celui căruia i se dedică volumul Vocație și ministeriat, măsurate în decenii pentru că omul este cel care însuflețește locul în care viețuiește și lasă urme adânci în conștiința semenilor: <Ctitor de zidiri trainice, dar și de suflete care au mereu nevoie de călăuză. Grabnic ajutător omului căzut în amară ispită, priveghetor al drumului celui bun. Iubitor de cele sfinte, văzutele și nevăzutele. Chivernisitor de gânduri cu șart și miez, îmbrăcate-n cuvânt>”, a completat prof. dr. Isabel Vintilă.
Comentarii