Scăderea numărului de solicitări pentru vaccinarea împotriva Covid-19 a determinat Direcția de Sănătate Publică Suceava să reducă programul centrelor de vaccinare, începând de luni, 21 iunie a.c.. Astfel,  cu excepția a două centre, cel de la Iulius Mall și cel drive-trough din parcarea Shopping City Suceava, programul de funcționare va fi de 8 ore/zi, între orele 10.00-18.00. La centrele de vaccinare Iulius Mall și drive-trough programul rămâne același, 8.00-20.00, a informat purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Gabriela Băncilă.

Potrivit acesteia, în cursul zilei de 17  iunie a.c., s-au vaccinat 433 de persoane, dintre care 176 cu doza I și 257 cu doza a II-a. La centre precum Salcea sau Broșteni s-au vaccinat două, respectiv patru persoane.

Tot puține persoane s-au prezentat la vaccinare la Câmpulung Moldovenesc – 13, Dolhasca – 12 sau Siret – 15. În cabinetele medicilor de familie s-au vaccinat 70 de persoane.

Până la data de 17 iunie a.c., în județul Suceava s-au vaccinat 86.044 de persoane, din care 75.407  persoane au primit și doza a II-a.