Marșul absolvenților USV, eveniment care a avut loc joi seara, în centrul municipiului Suceava, după ce anul trecut nu a fost posibil, din cauza pandemiei, a fost primit cu brațele deschise și de reprezentanții administrației locale și ai celei județene, care au subliniat importanța existenței Universității “Ștefan cel Mare” atât pentru oraș, cât și pentru județ.

Din partea municipalității sucevene, studenții au fost întâmpinați de viceprimarul Lucian Harșovschi, primarul fiind încă în recuperare medicală.

“Sunt onorat să fiu astăzi prezent aici în calitate de reprezentant al administrației publice locale, dar și în calitate de fost absolvent al Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, promoția 2006”, a spus Lucian Harșovschi, invitat de organizatori să ia cuvântul, pe scena de pe esplanadă.

“Dragi absolvenți, vă mulțumesc că ați ales să fiți studenți ai Universității <Ștefan cel Mare> și indiferent de calea pe care vreți să o urmați, sper că vă veți folosi de cunoștințele acumulate aici nu doar pentru a vă construi personal o viață mai bună, ci pentru a ne transforma societatea în mai bine. Se cade ca în astfel de momente să vă dăm sfaturi care să vă fie utile în viață profesională, eu am încredere că dacă ați ajuns până aici, nimic nu vă va fi  imposibil. Vă spun doar atât, să vă păstrați valorile, demnitatea și seninătatea, să faceți alegerile potrivite și să luptați pentru țelurile voastre. Și nu uitați, <Succesul înseamnă să mergi din eșec în eșec, fără să îți pierzi entuziasmul>, cu toate că nu cred că va fi urmă de eșec în viitorul vostru.
Vă felicit pentru parcursul de până acum și vă doresc mult succes la examenele finale, să picați pe subiect, deși sunt sigur că v-ați pregătit așa cum se cuvine.
De asemenea, vreau să le mulțumesc profesorilor care în fiecare an ne oferă studenți serioși și bine pregătiți și îi felicit pentru absolvenții pe care îi avem acum în față”, a fost mesajul transmis de viceprimarul Sucevei.

Chiar dacă discursul său a fost întrerupt parțial de o ploaie puternică, mulți studenți au rămas în fața scenei și au răspuns cu ovații mesajului său motivațional, care marchează începutul unui nou drum pentru ei.