Administrația Națională de Meteorologiea emis luni dimineață o atenționare meteorologică de tip cod galben, de instabilitate atmosferică temporar accentuată.

Conform meteorologilor, în intervalul 12 iulie, ora 11:00 – 12 iulie, ora 23:00, în cea mai mare parte a zonei montane, în Moldova, nordul și estul Munteniei și local în Dobrogea vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și pe alocuri grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25...40 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse și în Crișana, Maramureș și Transilvania.