Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că Tarom va suplimenta numărul de zboruri pe ruta București - Suceava și retur. Gheorghe Flutur a precizat că discuțiile purtate la Tarom privind suplimentarea curselor pe relația București - Suceava și retur s-au concretizat, în primă fază, cu introducerea a încă trei frecvențe. Astfel, pentru perioada 31 iulie - 30 octombrie a fost introdusă cursa de noapte de sâmbăta spre duminica, cu plecare de pe aeroportul Otopeni la ora 21:45 și sosire la Suceava la 22:55. Zborul retur va pleca de la Suceava la ora 5:20 și va ateriza la București la 6:40.

Pentru perioada 29 iulie-29 octombrie, vor fi introduse două zboruri suplimentare în zilele de joi și vineri, cu plecare de pe Otopeni la ora 18:15 și sosire la Suceava la 19:25. Cursa retur va decola de la Suceava la 19:50 și va ateriza la București la 21:05. „Este un lucru bun pentru toți cei care doresc să viziteze județul, având astfel legături mai bune din mai multe țări. Mai mult, este un lucru bun pentru mediul de afaceri, pentru toți cei care trebuie să ajungă într-un timp cât mai scurt la București”, a declarat Gheorghe Flutur.