Municipiul Suceava a intrat oficial, începând de duminică, în scenariul galben, rata de infectare scăzând la 2,97 de cazuri de Covid la mia de locuitori, de la 3,23 la mie, cât a fost sâmbătă. În cursul zilei de astăzi, în municipiul Suceava mai erau 339 de bolnavi Covid.

Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 localități ale județului, două nu au cazuri, 11 au câte un caz în evoluție, 37 au sub cinci cazuri în evoluție, 35 au sub zece cazuri în evoluțieiar29 au peste zece cazuri în evoluție.

În județul Suceava sunt 1330 de cazuri de Covid în evoluție.

Prefectura Suceava a mai informat că la nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internate 20 persoane suspecte de infecție cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 19 persoane. În aceeași perioadă au decedat șase persoane ca urmare a infecției cu Covid - 19.

Totalul persoanelor internate și diagnosticate cu Covid-19 la nivelul județului Suceava este de 344 iar numărul persoanelor suspecte de Covid-19 este de 35. În continuare, secțiile de terapie intensivă din spitalele din Suceava, Fălticeni și Rădăuți sun pline cu pacienți Covid.

Nr. crt.

UAT

Cazuri active 14.11.2021
(ultimele 14 zile!!!)

Rata de infectări la mia de locuitori (inclusiv focare)

1

Adâncata

14

3,19

2

Arbore

8

0,74

3

Baia

2

0,26

4

Bălăceana

6

2,77

5

Bălcăuți

2

0,31

6

Berchișești

2

0,62

7

Bilca

1

0,24

8

Bogdănești

3

0,73

9

Boroaia

2

0,64

10

Bosanci

8

1,08

1

Botoșana

1

0,37

12

Breaza

2

0,67

13

Brodina

3

1,00

14

Broșteni

18

3,02

15

Bunești

7

2,90

16

Burla

4

1,96

17

Cacica

1

0,23

18

Cajvana

2

0,29

19

Calafindești

9

3,00

20

Capu Câmpului

6

2,41

21

Câmpulung Moldovenesc

38

1,87

22

Ciocănești

4

2,69

23

Ciprian Porumbescu

0

0,00

24

Carlibaba

1

0,00

25

Comanesti

3

1,23

26

Cornu Luncii

3

0,66

27

Cosna

4

2,04

28

Crucea

1

0,50

29

Darmanesti

10

1,98

30

Dolhasca

20

1,48

31

Dolhesti

5

1,34

32

Dorna Arini

12

5,48

33

Dorna Candrenilor

18

5,11

34

Dornesti

7

1,59

35

Dragoiesti

12

4,99

36

Draguseni

5

1,98

37

Dumbraveni

16

1,33

38

Falticeni

62

2,26

39

Fantana Mare

2

0,77

40

Fantanele

1

0,21

41

Forasti

2

0,45

42

Frasin

17

1,99

43

Fratautii Noi

3

0,49

44

Fratautii Vechi

2

0,16

45

Frumosu

5

2,36

46

Fundu Moldovei

1

1,01

47

Galanesti

2

0,95

48

Gramesti

6

2,06

49

Granicesti

5

0,64

50

Gura Humorului

44

2,50

51

Hantesti

14

3,48

52

Hartop

2

1,11

53

Horodnic de Jos

4

2,41

54

Horodnic de Sus

4

0,71

55

Horodniceni

4

1,41

56

Iacobeni

5

3,05

57

Iaslovat

1

0,20

58

Ilisesti

4

1,35

59

Ipotesti

29

2,52

60

Izvoarele Sucevei

1

0,47

61

Liteni

7

0,88

62

Marginea

9

0,75

63

Malini

1

0,25

64

Manastirea Humorului

3

0,79

65

Milisauti

4

0,53

66

Mitocu Dragomirnei

19

3,28

67

Moara

14

2,16

68

Moldova-Sulita

2

1,03

69

Moldovita

8

1,36

70

Musenita

0

0,00

71

Ostra

5

1,75

72

Panaci

11

4,07

73

Paltinoasa

15

2,44

74

Patrauti

7

1,38

75

Partestii de Jos

1

0,71

76

Poiana Stampei

10

4,85

77

Poieni Solca

3

1,76

78

Pojorata

3

1,34

79

Preutesti

9

1,41

80

Putna

8

2,25

81

Radaseni

11

2,72

82

Radauti

62

2,17

83

Rasca

6

1,34

84

Sadova

6

1,91

85

Salcea

26

2,45

86

Satu Mare

2

1,24

87

Siminicea

7

2,74

88

Siret

19

1,77

89

Slatina

3

0,53

90

Solca

2

0,76

91

Straja

2

0,17

92

Stroiesti

3

1,47

93

Stulpicani

2

0,33

94

Suceava

339

2,97

95

Sucevita

4

0,87

96

Șaru Dornei

6

1,43

97

Șcheia

29

2,33

98

Șerbauti

7

4,17

99

Todiresti

14

2,50

100

Udesti

18

1,92

101

Ulma

3

1,36

102

Vadu Moldovei

5

1,54

103

Valea Moldovei

2

0,42

104

Vama

11

2,09

105

Vatra Dornei

60

3,56

106

Vatra Moldovitei

6

1,59

107

Veresti

7

1,19

108

Vicovu de Jos

7

1,00

109

Vicovu de Sus

6

0,40

110

Voitinel

9

1,98

111

Volovat

7

0,94

112

Vulturesti

7

2,55

113

Zamostea

5

2,01

114

Zvoristea

8

1,62

  

 

 

  

1330

1,84