Un accident cu trei mașini implicate a avut loc duminică în jurul prânzului la intrarea în municipiul Suceava dinspre Moara, în dreptul magazinului Profi. Din cercetările polițiștilor rezultă că un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Urecheni, județul Neamț, în timp ce conducea un autoturism Seat, pe DJ 209C, din direcția Moara spre municipiul Suceava, în zona magazinului Profi, din cauza nepăstrării unei distanțe regulamentare în mers, a acroșat un Ford din față, condus de o șoferiță în vârstă de 36 de ani, din Șcheia. În încercarea de a evita impactul, tânărul în vârstă de 20 de ani a tras de volan stânga, ajungând pe sensul opus, unde a intrat în coliziune și cu un Citroen condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 54 de ani, din municipiul Suceava. Ambulanțele care au intervenit la locul accidentului i-au transportat la spital pe șoferul în vârstă de 20 de ani, care acuza mai multe leziuni și pe o femeie de 59 de ani, din Moara, pasageră în Citroenul care circula regulamentar dinspre Suceava. Polițiștii i-au verificat cu etilotestul pe toți cei trei conducători auto implicați în accident, rezultând alcoolemii negative.
Comentarii