Un grup de 20 de elevi ai clasei a V-a A ai Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Bănești, conduși de instrumentistul Ionel Aghinițăi, le-au făcut credincioșilor din satele Bănești și Stamate o frumoasă surpriză în prima zi de Crăciun. Copiii, îmbrăcați în tradiționalele costume populare, însoțiți de părinți, de învățătorul Gheorghe Cornea și de dirigintele lor, profesorul Silviu Mihai, i-au colindat pe credincioșii Bisericii „Sf. Gheorghe” din Bănești, dar și pe oamenii prezenți la slujba de Crăciun laBiserica „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul” din satul Stamate, comuna Fântânele. Colinde precum „Deschide ușa, creștine!”, „Sub fereastră la om bun”, „Răsună cerul, iar răsună” sau „Leru-i, Doamne, Ler” le-au încântat sătenilor sufletul într-o zi extrem de importantă pentru creștinătate. „Sărbătoarea Naşterii Domnului (numită în popor Crăciunul), sărbătorită în fiecare an la 25 decembrie, ne aduce vestea venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu făcut om, pentru mântuirea noastră. Mulțumim copiilor pentru că ne-au adus, prin colindele lor, această veste minunată”, a declarat preotul Iie Marțineac. De asemenea, coordonatorul artistic al copiilor, Ionel Aghiniței, cel care prin truda sa a transmis numeroaselor generații de copii dragostea pentru folclorul autentic și pentru portul popular, a spus că „prin tot ceea ce am reușit în acești ani de adevărate maratoane culturale, am încercat să transmitem frumosul, tradițiile noastre prin aceste voci minunate ale copiilor”.
Comentarii