Fostul deputat PNL de Suceava Dumitru Mihalescul a fost numit consul onorific al Republicii Coreea cu circumscripția consulară în județul Suceava. Anunțul oficial a fost făcut de Ambasada Republicii Coreea în România, Dumitru Mihalescul urmând să aibă biroul consular în municipiul Rădăuți. Zilele trecute, Excelența Sa Rim Kap-soo, ambasadorul agreat al Republicii Coreea în România, a avut o întâlnire cu Dumitru Mihalescul. În cadrul întâlnirii ambasadorul Rim Kap-soo i-a transmis noului consul mulțumiri speciale pentru sprijinul acordat în situația de criză privind evacuarea cetățenilor sud-coreeni din Ucraina. În același timp, Excelența Sa Rim Kap-soo a solicitat intensificarea cooperării dintre Republica Coreea și România atât în domeniul consular, cât și în cel economic, comercial, cultural, etc. La rândul său, Dumitru Mihalescul și-a manifestat sprijinul în realizarea acestor demersuri și, de asemenea, a anunțat că va acționa în favoarea reprezentării intereselor comune ale Republicii Coreea și ale României, ținând cont de bunele relații cu Republica Coreea. „Întâlnirea cu Excelența Sa, ambasadorul Rim Kap-Soo, a fost o onoare şi un prilej pentru a-mi reitera dezideratul unor relații bilaterale cât mai strânse între România şi Coreea de Sud. Numirea mea în calitatea de consul onorific reprezintă o onoare de neegalat şi marchează rezultatul unor eforturi continue de dezvoltare a unor proiecte comune de cooperare între țările noastre, eforturi ce, fără îndoială, vor continua”, a spus Mihalescul. Acesta a adăugat că diplomația culturală rămâne una dintre prioritățile activității sale diplomatice, în particular prin promovarea culturii coreene în România şi a proiectelor de cooperare în domeniul economic şi politic.

„Am fost mereu un promotor convins al consolidării relațiilor de prietenie dintre țările noastre şi, cu această nouă demnitate care mi-a fost încredințată, sunt hotărât să contribui și mai mult la dezvoltarea acestor relații”, a mai spus noul consul onorific al Republicii Coreea.

Dumitru Mihalescul a fost deputat PNL de Suceava în mandatul 2016 – 2020, ocupând și funcția de vicepreședinte al grupului parlamentar de prietenie cu Republica Coreea. Dumitru Mihalescul este fondatorul companiei Marelvi Impex SRL Rădăuți.