Campioana județului, Juniorul Suceava, a fost premiată de către conducerea Asociației Județene de Fotbal cu ocazia meciului de pe teren propriu, cu Siretul Dolhasca, din ultima etapă a play-off-ului. Partida s-a încheiat la egalitate, 2-2. Oaspeții au condus la pauză, prin golurile marcate de Ghiarasim și M. Ciobanu, gazdele egalând în repriza secundă prin Hopulele și Solovăstru.
Juniorul Suceava va întâlni la barajul de promovare în Liga a III-a, în dublă manșă, pe 18 și 25 iunie, campioana județului Neamț, Speranța Răucești.
În celălalt meci din ultima etapă a play-off-ului, Moldova Drăgușeni a trecut pe teren propriu de Șomuzul Preutești, cu scorul de 3-2, cu ajutorul reușitelor semnate de Niță, Pânzariu și Cutaș.
În ultima rundă din play-out s-a disputat un singur meci: Progresul Frătăuții Vechi – Victoria Vatra Moldoviței 3-2. Celelalte două au fost omologate la “masa verde” astfel: Recolta Fîntînele – Viitorul Liteni 3-0 și Concordia Grămești – Rarău Câmpulung Moldovenesc 3-0.
Comentarii