Absolventul de clasa a XII-a Cosmin Țugui, șef de promoție, și eleva Ioana Cozaciuc, din clasa a X-a C, ambii de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, au ocupat primele două locuri la Concursul de eseuri filozofice „Din lumea Sophiei”, organizat de Universitatea de Vest din Timișoara - Facultatea de Științe Politice, Filozofie și Științe ale Comunicării. Cosmin Țugui a obținut premiul I cu eseul „Democrația – Resemnificarea unui concept consacrat”, profesor coordonator Florin George Popovici, premiu care se adăugă la numeroasele premii și distincții ce întregesc palmaresul performanței educaționale la colegiul rădăuțean.
Eleva Ioana Ștefana Cozaciuc a obținut locul II cu eseul „Zoon Politikon – Resemnificarea unui concept filosofic în lumina actualității”, coordonator: prof. Florin George Popovici.
S-au mai acordat: Premiul III: Raul-Mihai Cozlean; Mențiuni: Andreea Bula, Gianina Buruczky, Eduard-Ramon Lupșescu, Jonathan Paul-Faina, David Roberto Papp și Teodor Damian Iulian Todorese. Premii speciale: Carina Burduhos și Filip Jinga.
Eseurile distinse cu premiile I, II și III vor fi publicate în Analele Universității de Vest, seria „Filozofie și Științe ale Comunicării”, și pe platforma Syntopic.Syntopic este un proiect publicistic inedit, care încearcă să aducă laolaltă opinii, idei și autori într-un cadru de dezbatere civilizat. Este inedit deoarece își propune să introducă în spațiul românesc teme și argumente care, în general, lipsesc din dezbaterea publică. Este pluralist fiindcă nu urmărește o linie doctrinară sau ideologică, ci promovează standardele și valorile perene ale dialogului rațional și respectului față de celălalt.
Comentarii