Programul Național de Investiții Anghel Saligny va aduce bani și în comuna Ipotești. Este vorba de 7,6 milioane de lei (peste 1,5 milioane de euro), bani care vor fi direcționați către proiecte de infrastructură. Dumitru Gulei, primarul comunei Ipotești, a dezvăluit că este vorba de asfaltarea unor drumuri de interes local pe o lungime de circa 3,1 kilometri. Mai exact, vor fi asfaltate străzile Luceafărul, Libertății, Salcâmilor, Pinilor și Stejarilor, toate din satul Ipotești. ”Acest program de investiții este o bună oportunitate pentru comunitatea noastră de a progresa. Sper să putem începe efectiv lucrările de modernizare pentru drumurile menționate într-un timp cât mai scurt, iar la finalul anului următor acestea să fie asfaltate”, a arătat primarul Dumitru Gulei. Tot în ceea ce privește infrastructura, în acest moment este în derulare, la Compania Națională de Investiții, o licitație care privește asfaltarea unor străzi din toate cele trei sate ale comunei; Ipotești, Lisaura și Tișăuți. Este vorba de un proiect în valoare totală de aproape 4,3 milioane de lei, la finalul căruia alți 3,5 kilometri de drumuri vor fi asfaltați. La Lisaura se vor moderniza străzile Crângului și Lucian Costin, la Tișăuți va fi asfaltată strada Dumbrăvii (fosta strada Școlii), în timp ce la Ipotești proiectul derulat prin CNI vizează strada Ciprian Porumbescu. ”În afara acestor proiecte, avem în derulare și alte proiecte de interes local. De asemenea, sunt depuse proiecte de finanțare și pentru alte obiective, iar comuna Ipotești va deveni încet-încet un loc unde standardul de viață va fi unul ridicat”, a mai precizat primarul Dumitru Gulei.