Un echipaj de poliție care a acționat în baza unor informații pe linie silvică a oprit, pe 26 iulie, pe E 85, la Fălticeni, un vehicul greu marca Iveco care venea dinspre Mălini și despre care existau suspiciuni cu privire la proveniența lemnului. Autoutilitara era condusă de șoferul societății ENTAGRI S.R.L., cu sediul în Mălini. Suspiciunile erau legate de un transport repetat, pe alte documente.

Bărbatul de la volan a prezentat la control documentele personale, precum și cele ale autoutilitarei. Pentru încărcătura transportată conducătorul auto a prezentat un aviz pentru un volum de 17,5 mc lemn rotund rășinoase emis de către Ocolul Silvic Mălini.

Aparent, transportul era legal, avizul fiind valabil, iar traseul GPS corespunzând cu cel din documente.

Suspiciunile erau însă cu privire la proveniența materialului lemnos și dacă este vorba de cantitatea din acte, astfel că autovehiculul a fost condus de polițiști sub escortă la Ocolul Silvic Fălticeni, unde a rămas până a doua zi. 

A doua zi, echipa de control a fost completată și cu inspectori ai Gărzii Forestiere Suceava. După verificări amănunțite s-a constatat faptul că fotografiile încărcate în aplicația Sumal 2.0. nu corespund cu încărcătura de pe mijlocul de transport. De asemenea, nu corespundea nici numărul de bucăți de lemn, astfel că s-a trecut la inventarierea lemnului la sediul Cantonul Silvic Boroaia din cadrul Ocolului Silvic Fălticeni, unde mașina și încărcătura au fost date în custodie. 

După inventariere s-a constatat faptul că materialul lemnos nu are proveniență legală și s-a stabilit că încărcătura conține o cantitate totală de 22,507 mc lemn rotund rășinoase – în valoare totală de 12.696 lei, diferită de transportul din acte.

Fiind vorba de peste 10 mc lemn transportat ilegal, s-a întocmit dosar penal pentru infracțiunea de „transport material lemnos de peste 10 mc fără documente de proveniență”.

Așa cum prevede legea în astfel de cazuri, pe lângă lemnul confiscat, în valoare de peste 12.000 de lei, și autoutilitara marca Iveco-Magirus, evaluată la suma de 45.000 euro, a fost indisponibilizată, fiind predată în custodie la locația special amenajată a Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.