Marele premiu care va putea fi câștigat la ediția de anul acesta a Bucovina Motorfest este o motocicletă Yamaha 2YL Custom. Motocicleta este oferită de Legio Phoenix MC Romania și Trutzi. Premiul al doilea va consta într-o chitară Squier Stratocaster by Fender, oferită de eXpertware, iar premiul al treilea va fi un voucher de cumpărături în valoare de 1.000 lei la comercianții de produse moto-rock din incinta festivalului. La tombolă vor participa toți cei care vor cumpăra un tricou oficial al festivalului, iar extragerea câștigătorilor se va face sâmbătă seara, în timpul concertelor.

Bucovina Motorfest are loc în perioada 5-7 august, pe platoul Cetății de Scaun a Sucevei. Bucovina Motorfest, una dintre cele mai întruniri ale motocicliștilor din țară, este organizat de Legio Phoenix MC România, în asociere cu Primăria și Consiliul Local Suceava. La ediția aceasta, participanții vor avea parte de concerte susținute de unele dintre cele mai cunoscute trupe de rock din țară, cascadorii pe două roți, concursuri și o paradă moto.

Motocicliștii sunt așteptați să ajungă pe platoul Cetății de Scaun în cursul zilei de vineri, când, de la ora 19:00, vor începe și concertele susținute de trupele Heresy (Costa Rica), Bucium și Cargo. Pentru a doua zi a festivalului, sâmbătă, 6 august, este pregătită o paradă moto, care va pleca de pe platoul cetății în jurul orei 15:00 și se va îndrepta spre Iulius Mall Suceava. Aici vor fi organizate concursurile și competițiile între motocicliștii, iar publicul va avea parte și de un spectacol de cascadorii pe două roți oferit de doi motocicliști din Ungaria. Cei doi cascadori sunt Madman Ricsy și Baranyi Tibi, care le vor oferi spectatorilor moto stunt show de excepție.

Sâmbătă seara, tot de la ora 19:00, vor începe concertele trupelor Scarlet Aura, Trooper și Iris – Cristi Minculescu – Valter – Boro. De precizat că brățările pentru intrarea la Bucovina Motorfest pot fi achiziționate și la intrarea în incinta în care va avea loc evenimentul de pe platoul cetății. Biletele se pot cumpăra și online, pe www.ambilet.ro.