Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava a încheiat vara aceasta cea de-a șasea stagiune. De la înființare și până astăzi, unica instituție teatrală a județului Suceava a crescut, s-a dezvoltat și a devenit o prezență constantă și respectabilă în peisajul teatral național.
O analiză sintetică a Stagiunii 2021-2022 relevă imaginea acesteia în cifre.
5 Premiere. Cinci noi spectacole au intrat în această stagiune în repertoriul teatrului sucevean: Micul prinț, după Antoine de Saint-Exupéry, regia și muzica Tibor Cári, O noapte furtunoasă, de I.L Caragiale, regia Mădălin Hîncu, Münchausen, de Alexa Băcanu, regia Ovidiu Caița, Sclavi, de Maria Manolescu Borșa, regia Cosmin Panaite și Întoarcerea acasă, de Matei Vișniec, regia Botond Nagy.
89 Reprezentații, dintre care 16 spectacole pentru copii.
Spectacole mai noi și mai vechi din repertoriu au fost prezentate publicului sucevean și nu numai. În plus, oferta spectacolelor de teatru a fost întregită prin invitarea spectacolelor pentru copii și tineret.
2 Festivaluri organizate. În luna septembrie a anului 2021, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava a marcat pentru prima dată ziua înființării sale și astfel împlinirea a 6 ani de teatru la Suceava, printr-un festival de weekend.
„Ne propunem ca data de 24 septembrie să fie an de an o sărbătoare a teatrului, care deschide festiv stagiunea teatrală”, a spus Angela Zarojanu, director al TMMVS.
Devenit deja o tradiție, Festivalul Internațional Zilele Teatrului Matei Vișniec a avut loc în perioada 20-29 mai 2022, revenind cu succes la formula clasică, cu public în sală, după 2 ani de pandemie. Prin calitatea invitaților și participanților, acesta este cel mai important eveniment teatral al Bucovinei.
8 Concerte. Muzica de calitate merge mână în mână cu teatrul, iar una dintre preocupări a fost diversificarea ofertei artistice pentru spectatorii suceveni. Așa se face că în sală sau pe alte scene sucevene au fost organizate concerte de muzică clasică, blues, jazz, tango.
8 Evenimente în parteneriat. Teatrul este al comunității. Parteneriatele TMMVS cu alte instituții culturale și educative, dar și cu mediul privat s-au dovedit eficiente și plăcute.
13 Conferințe. Artele spectacolelor înseamnă, dincolo de întâlnirea directă dintre actori și public, și teoretizare, analiză, critică de specialitate și dezbatere. Acest tip specializat de activitate se adresează publicului fidel de teatru, oamenilor de cultură, intelectualilor, dar și publicului larg interesat să aprofundeze domeniul teatral. Acest segment de public crește la Suceava, pe an ce trece.
6 Expoziții și 4 lansări de carte. Fie că vorbim de fotografie de teatru, fie de pictură sau sculptură, spațiile expoziționale ale TMMSV au fost din nou gazde ale unor expoziții de artă ale unor artiști locali, acolo având loc și 4 lansări de carte, în prezența autorilor și a invitaților.
5 Participări în festivaluri, dintre care una în străinătate. Parte a culturii universale, teatrul joacă un rol cheie în dezvoltarea comunității locale, iar activitatea trupei trebuie să fie strâns legată de fenomenul teatral național și european.
„Scena suceveană înseamnă acasă, dar pentru o creștere sănătoasă și o dezvoltare artistică pe măsură, prezența în festivaluri și schimburile culturale sunt obligatorii. De aceea încercăm să fim prezenți pe cât mai multe scene din țară, să arătăm producțiile realizate la Suceava unui public cât mai divers și mai pretențios, prin participarea la festivaluri teatrale. Am fost în țară, dar și am ajuns și la Chișinău. De asemenea, în această stagiune ne mândrim cu prima participare în cadrul Festivalului Național de Teatru, cu spectacolul Cântăreața Cheală, de Eugen Ionesco, regia Alex Bogdan”, a precizat Alina Mihăescu, director Spectacole, Programe și Proiecte.
Pe parcursul Stagiunii 2021-2022, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava numără 60 de apariții în presa națională și locală, precum și 35 de apariții în publicații și emisiuni de specialitate.
„Nu în ultimul rând, le mulțumim celor 11.000 de spectatori care, în cea de-a șasea stagiune teatrală suceveană, au dat sens eforturilor noastre, trasformându-le în bucurii! Să ne revedem curând, cu drag, la teatru!”, au mai spus reprezentanții TMMVS.
Comentarii