Șapte blocuri din zona km 0 al Sucevei vor fi reabilitate termic și urbanistic de către municipalitatea suceveană, care vrea ca acestea să arate cât mai frumos și să fie prevăzute cu elemente specifice Bucovinei.
În acest sens, primarul Ion Lungu a anunțat că se lucrează la documentația necesară reabilitării unitare a clădirilor din zona esplanadei centrale, cu fonduri din PNRR.
„Suntem în discuții cu oamenii de specialitate, încât să facem o reabilitare unitară a clădirilor din zona Casei de Cultură, să arate cât mai frumos blocurile în mod special din zona centrală a orașului și să fie decorate cu elemente specifice bucovinene”, a spus Ion Lungu.
Pentru pregătirea documentației tehnice sunt alocați 331.932 lei.
Edilul Sucevei a menționat că după anveloparea termică a clădirilor se vor reface fațadele, vor fi montate jardiniere, iar de la caz la caz se vor realiza lucarne model „ochi de bou” - ferestre semirotunde, în stil moldovenesc.
Un element de noutate ar fi și montarea pe acoperișuri a unor țigle fotovoltaice, în loc de panouri solare.
Comentarii