Săptămâna viitoare, o pictură murală de mari dimensiuni va fi înfățișată publicului sucevean, în cadrul unui eveniment care va celebra Ziua Cooperării Europene.
Evenimentul, organizat în cadrul Programului Operațional Comun România – Ucraina 2014-2020, se va desfășura miercuri, 5 octombrie, de la ora 13.00.
„În fiecare an, Autoritatea de Management (Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației) și Secretariatul Tehnic Comun (Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava) marchează această sărbătoare pentru a promova beneficiile cooperării și impactul proiectelor tranfrontaliere în zonele de graniță, alături de întreaga comunitate a programelor Interreg finanțate de Uniunea Europeană. Inițiativa noastră din 2022 - „Mesaj pentru Ucraina” este un eveniment-manifest dedicat Ucrainei și poporului ucrainean greu încercat de conflictul neprovocat și nejustificat prin care trec, cu scopul de a transmite un mesaj de solidaritate într-un format inedit, prin artă murală contemporană.
În acest sens, Programul şi-a unit forțele cu Colegiul Național "Mihai Eminescu" din Suceava, sub patronajul Primăriei Suceava, pentru a oferi comunității un mesaj simbolic pentru Ucraina sub forma unei picturi murale de mari dimensiuni pe fațada clădirii bibliotecii colegiului”, au transmis reprezentanții BRCT Suceava.
Pictura murală pe tema solidarității este realizată de profesioniști, cu fonduri alocate de program.
Lucrarea "Păsările victoriei şi ale libertății" aparține unei tinere de 15 ani din regiunea Odesa şi exprimă speranța de libertate a poporului din Ucraina.
Punctul central al evenimentului este inaugurarea picturii murale de mari dimensiuni, dar și transmiterea unui mesaj de solidaritate inclusiv în ceea ce privește tinerii din Ucraina care trebuie să-și continue studiile chiar și în aceste condiții dure, având în vedere dreptul inalienabil la educație.
Pictura murală la care se lucrează deja în incinta Colegiului "Mihai Eminescu" a fost desemnată câștigătoare a concursului organizat de structurile Programului România-Ucraina, pentru a marca Ziua Cooperării Europene 2022.
Concursul s-a adresat tinerilor cu vârste cuprinse între 14 și 30 de ani, din România și Ucraina iar juriul, format din reprezentanții structurilor de management ale programului, a analizat cele peste 60 de lucrări depuse de tinerii din ambele țări și a stabilit lista lucrărilor finaliste care vor fi supuse votului publicului pe pagina de Facebook a programului, ENI CBC Romania-Ukraine 2014-2020.
Cei șase finaliști ai concursului “Mesaj pentru Ucraina” sunt Hrishanin Valerii, 30 ani, Ucraina – “Fata ucraineană”; Petliovana Valeria,14 ani, Ucraina – “Cu speranța și credința că totul va fi Ucraina!”; Myslyvchuk Anna-Maria, 15 ani, Ucraina – “Cu dragoste pentru Ucraina…”; Akymenko Daria, 19 ani, Ucraina – “Viitorul luminos”; Anchidin Ioana Madalina, 28 ani, România – “Brava Ucraina”; Lebedenko Tetiana, 15 ani, Ucraina – “Păsările voinței și libertății”.
Finaliștii au primit 5 x smartwatch-uri, iar marele premiu pentru câștigător a fost o trotinetă electrică.
Comentarii