Unii conducători de autovehicule de pe șoselele județului nu au absolut nici o limită în privința inconștienței și a sfidării legislației rutiere, exemple de acest gen repetându-se la interval de câteva zile.
Un ultim caz care intră fără îndoială în această categorie este din seara zilei de miercuri, când un echipaj de la Secția Rurală Bălcăuți, care se afla în serviciu de control trafic la Șerbăuți, a făcut semnal regulamentar de oprire, în zona centrală a comunei, șoferului unui Ford Focus. La volan era un localnic, stabilindu-se ulterior că este vorba de Ionuț Semovin, o mai veche cunoștință a polițiștilor.
Prima constatare a polițiștilor a fost că bărbatul de la volan mirosea a alcool, aparatul etilotest indicând ulterior concentrația de 0,64 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Verificarea bazei de date a confirmat și că respectivul are permisul de conducere anulat.
Bărbatul a fost condus la spitalul din Siret, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
Ancheta a arătat că permisul a fost anulat după ce același șofer a fost prins beat la volan în două rânduri în anul 2019, prima dată ”doar” beat, a doua oară beat dar și cu permisul suspendat în urma primei infracțiuni.
După aceste dosare, Ionuț Semovin a fost trimis în judecată și condamnat, dar cu suspendare, fiindu-i impus un termen de încercare de doi ani de zile. Condamnarea i-a adus inculpatului și anularea permisului de conducere.
Revenind la ce s-a întâmplat acum, polițiștii au constatat din nou dubla, infracțiunile de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului, respectiv conducere cu permisul de conducere anulat.
Având în vedere cumulul de infracțiuni și gradul de pericol public, polițiștii de la Secția Rurală Bălcăuți au dispus emiterea unei ordonanțe de reținere pentru 24 de ore pe numele șoferului pericol public.
Inculpatul a fost condus sub escortă în arestul poliției județene, în noaptea de miercuri spre joi.
Un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți urma să decidă ce măsuri restrictive va lua mai departe în acest caz.
Comentarii