Președinte Grupului parlamentar de prietenie cu Ucraina, deputatul PNL de Suceava Ioan Balan, a declarat că în cursul zilei de miercuri a avut o întrevedere cu ambasadorul Ucrainei în România, E.S. domnul Ihor Prokopchuk, în care a reconfirmat sprijinul umanitar al României pentru populația afectată de vărsarea de sânge și de distrugerile nejustificate, precum și susținerea democrației și a libertății în statul vecin. „Alături de domnul deputat Laurenţiu-Dan Leoreanu, președinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, și de domnul deputat Nicolae-Miroslav Petrețchi, reprezentantul Uniunii Ucrainenilor din România, am avut onoarea de a purta discuții cu Excelența Sa, domnul Ihor Prokopchuk, ambasadorul Ucrainei în România, pe marginea agresiunii barbare asupra poporului ucrainean.
Cu această ocazie, am primit mesaje de mulțumire pentru sprijinul umanitar acordat celor peste 2,3 milioane de refugiați ucraineni care au trecut frontierele de stat ale României”, a spus Ioan Balan. El a adăugat că diplomatul ucrainean a apreciat mult sprijinul consistent și rapid pe care autoritățile locale și centrale române l-au acordat ucrainenilor care au decis să rămână în România, materializat prin accesul copiilor ucraineni la sistemul de învățământ, prin accesul tuturor refugiaților la serviciile sociale și medicale, prin integrarea pe piața muncii, prin facilitarea exporturilor ucrainene către Uniunea Europeană.
„În cadrul discuțiilor, am reamintit preocuparea noastră permanentă pentru drepturile și libertățile minorității române din Ucraina, pentru cultura română și pentru dreptul fundamental al copiilor români de a învăța în limba română. Excelența Sa ne-a promis că are în vedere ca, prin parteneriatul ministerelor educației din cele două țări, să fie identificate cele mai bune soluții pentru cele două minorități etnice.
În același context, am decis constituirea unui grup de lucru din care să facă parte domnul deputat Nicolae-Miroslav Petreţchi și domnul ambasador Ihor Prokopchuk, prin care, în perioada imediat următoare, să vizităm atât comunitățile de români din Ucraina, cât și comunitățile de ucraineni din România. Astfel, pe baza unui sistem de reciprocitate, vom identifica cele mai bune măsuri pentru cele două comunități și popoare”, a mai declarat deputatul PNL de Suceava. La final, el a spus că poate să afirme cu toată convingerea că întâlnirea cu ambasadorul Ucrainei la București a fost un pas deosebit de important pentru consolidarea cooperării dintre România și Ucraina și un semnal foarte clar de susținere pentru minoritățile din cele două state.
Comentarii