Primul traseu de lungă distanță din România, Via Transilvanica, un proiect inițiat de Asociația Tăşuleasa Social, condusă de Alin Uşeriu, a fost finalizat pe întreaga lungime de 1.400 kilometri şi a fost lansat oficial la Alba Iulia. Traseul începe din Bucovina, de la Putna, se încheie la Dunăre, la Drobeta-Turnu Severin, și trece prin 10 județe: Mehedinți, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Harghita, Mureș, Bistrița-Năsăud și Suceava.
Unic în România, proiectul Via Transilvanica fructifică zestrea cultural-istorică a locurilor și a celor 200 de comunități din zona pe care o străbate și își propune să dezvolte turismul verde și antreprenoriatul rural, tradițional românesc.
E.ON, în calitate de Partener pentru Sustenabilitate al proiectului de ecoturism Via Transilvanica, a susținut realizarea a 200 kilometri din acest traseu, grație implicării clienților care au răspuns pozitiv provocării lansate de companie de a-și activa factura electronică. Compania „a răsplătit” fiecare factură activată cu amenajarea unui metru din acest drum și, totodată, a acordat reduceri la factură pentru cei care consumă energie 100% din surse regenerabile.
Alin Ușeriu, președintele Asociației Tășuleasa Social, a spus: „Împreună cu colegii mei am ajuns la Alba Iulia după câteva săptămâni în care am parcurs întregul traseu pe jos. Să vezi cu ochii tăi și să parcurgi fiecare kilometru din Via Transilvanica, amenajat cu mari eforturi, în vremuri dificile, să îți amintești de fiecare bornă plasată și de fiecare poveste pe care ai auzit-o în cale în cei patru ani este un lucru extraordinar. Suntem fericiți că am ajuns în acest punct și că am avut parteneri de nădejde, iar E.ON a fost la înălțime în toți acești ani”.
Marcarea finalizării proiectului Via Transilvanica a avut loc în Piața Cetății din Alba Iulia, în prezența ambasadorilor, inițiatorilor, partenerilor și susținătorilor acestui proiect de ecoturism. Orașul Marii Uniri de la 1918, Alba Iulia, a fost scena lansării proiectului Asociației Tăşuleasa Social în urmă cu patru ani, anul Centenarului, și tot aici inițiatorii proiectului au dorit să marcheze finalul de proiect, cu câteva zile înainte de sărbătorirea celor 100 de ani de la încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria.
La lansarea oficială a traseului Via Transilvanica, sâmbătă seară, în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia, au participat alături de Alin Uşeriu, preşedintele Asociaţiei Tăşuleasa Social, şi ultramaratonistul Tibi Uşeriu, ambasadorii Marcel Iureş, Andreea Esca, Nicolae al României, Dragoş Bucurenci şi reprezentanţii partenerilor implicaţi în proiect: Claudia Griech, directorul general al E.ON Energie România, şi Cătălin Munteanu, director executiv în cadrul Raiffeisen Bank.
Comentarii