Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Niculai Barbă a făcut un apel către PSD Suceava să înceteze cu atacurile la adresa PNL. „Îmi lasă un gust tot mai amar faptul că PSD Suceava continuă atacurile la adresa PNL, mai nou introducând și glumiţe în program”, a spus Niculai Barbă. El a spus că are impresia că social-democrații nu înțeleg pe ce lume trăiesc, motiv pentru care vrea să le transmită că situația economico-socială în toată lumea este una complicată și că nu e de glumit.
„Este nevoie de unitate și de dialog pentru a reuși să trecem cu bine peste această perioadă. Cel puțin la asta ne-am gândit atunci când a fost susținută o coaliție cu PSD, și anume pentru a asigura o stabilitate politică absolut necesară în contextul actual. Mă gândesc, desigur, că aliați fiind, va trebui să puneți umărul alături de noi la rezolvarea problemelor județului, la unirea forțelor pentru a atrage investiții în infrastructura de drumuri (inclusiv A7), apă, canal sau gaz metan, aceste investiţii vor asigura creșterea bunăstării sucevenilor. Am văzut recent exemplul unor județe din vestul țării unde, indiferent de culoarea politică, toți luptă pentru județul lor”, a precizat Niculai Barbă.
El a spus că PSD trebuie să ia acest mesaj al său ca pe un apel la colaborare, iar social-democrații ar putea să fie, în multe domenii, „umăr la umăr cu noi”. „Dacă sunteți aliați, apoi să știți că aliații, chiar temporari, nu se bucură de greul celuilalt, ci pun umărul să ajute, și asta pentru că de fapt greul nostru, al administrației județene, este greul județului, cu probleme și situații pe care noi încercăm să le rezolvăm și le vom rezolva. Referirea este la ultimele atacuri, adică cele privind drumul județean Suceava - Dolhasca și Spitalul Județean de Urgență <Sfântul Ioan cel Nou> Suceava. Dacă chiar nu știați, ați putut afla că deja sunt termene de derulare a unor licitații”, a mai declarat vicepreședintele CJ Suceava.
El le-a transmis celor din PSD că președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, își vede de treabă și nu răspunde la atacuri sau glumițe. „Nu cred că veți câștiga ieșind zilnic cu astfel de atacuri. Cred că județul va fi mai câștigat dacă veți încerca să țineți pasul cu el. Nu m-ar surprinde, însă, dacă veți considera în continuare că puteți câștiga procente atacându-l pe Gheorghe Flutur, iar în ultima perioadă să folosiți pe post de <pompier de serviciu> un <abilitat> pe situații de urgență”, a încheiat Niculai Barbă.
Comentarii