Parcursul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a fost marcat de un moment important la începutul noului an universitar. Instituția suceveană de învățământ superior a fost inclusă, în premieră, în Clasamentul Internațional al Universităților Times Higher Education (Times Higher Education World University Rankings), consolidând astfel prezența constantă pe care universitatea suceveană a avut-o în ultimii ani în cele mai titrate ierarhizări realizate la nivel mondial.

În ediția 2023 a clasamentului THE WUR universitatea suceveană se situează în intervalul 1.001-1.200, dintr-un total de 1.799 de universități din 104 țări și regiuni. În ceea ce privește locul ocupat între universitățile românești, USV ocupă în același clasament locul 3 la nivel național, alături de Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Între cele 20 de universități din România incluse în noua ediție a clasamentului, USV se află după Academia de Studii Economice din București și Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, fiind urmată de Universitatea din București, Universitatea „Transilvania” din Brașov și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca.

Clasamentul este realizat de celebra revistă britanică Times Higher Education și a fost publicat începând cu anul 2004. El se realizează în fiecare an pe baza analizei a 5 domenii principale, în interiorul cărora sunt cumulați 13 indicatori de performanță, după cum urmează. 30 de procente din nota finală sunt acordate după studiul activității didactice a universității, care presupune numărul de titluri de doctor acordate, numărul de titulari care dețin titlul de doctor, recunoașterea academică, venitul instituțional raportat la numărul de cadre didactice și numărul de studenți la un cadru didactic. Un alt domeniu verificat de publicația britanică este reprezentat de activitatea de cercetare, cuprinzând numărul de publicații per cadru didactic, veniturile din cercetare și recunoașterea cercetării, domeniu care acordă tot 30%.  Numărul de citări reprezintă de asemenea un alt domeniu care adună tot 30% din punctaj. De importanță în acordarea punctajului este și internaționalizarea universității, luând în considerare ponderea cadrelor didactice din străinătate, coautorat internațional și ponderea studenților străini, domeniu marcat cu un procentaj de 7,5 din notare, alături de domeniul reprezentat de veniturile din contractele cu mediul economic, cu 2,5%.

Cea mai bună clasare a USV este în domeniul numărului de citări, unde se situează pe poziția 816 la nivel global, cu un scor de 52 raportat la media globală de 47,2, urmată de internaționalizare, unde ocupă poziția 1.149 la nivel global, cu un scor de 33,5 raportat la media globală de 42,1 și activitatea de cercetare, care o plasează pe locul 1.282 la nivel global, cu un scor de 12 raportat la media globală de 17.

Trebuie reamintit faptul că în primăvara acestui an Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a fost selectată și într-un alt clasament mondial realizat de revista Times Higher Education (THE).  Este de vorba despre Impact Rankings, ediția 2022, top internațional în care au fost incluse primele 1.406 instituții de învățământ superior la nivel global, reprezentând 106 țări ori regiuni. Includerea în premieră  în aceste două prestigioase clasamente confirmă parcursul ascendent al universității sucevene, realizat prin eforturile susținute ale întregii comunități academice și îi certifică statutul de universitate de elită, atât la nivel național, cât și internațional.