Un bărbat din Vorona - Botoșani a fost condamnat la 2 ani și 3 luni de închisoare de Judecătoria Suceava pentru un accident mortal pe care l-a provocat în luna martie a anului trecut, în orașul Liteni.
Inculpatul, Florin Ursu, a fost judecat pentru trei infracțiuni, având în vedere că s-a urcat la volan fără a avea permis de conducere și, după accident, a părăsit locul faptei. Având în vedere că inculpatul a executat în jur de trei luni de arest preventiv, el mai are de executat efectiv 2 ani de închisoare. Totuși, important de precizat, sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Accidentul cu final tragic s-a produs la Vercicani - Liteni.
Conform anchetei coordonate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, pe data de 16 martie 2021, Florin Ursu, domiciliat în comuna Vorona, județul Botoșani, în timp ce conducea o Skoda Octavia pe DJ 208C, pe raza satului Vercicani, având direcția de deplasare Joldești-Liteni, în dreptul unui imobil, l-a acroșat pe Liviu I., în vârstă de 51 de ani, din Salcea, care se deplasa pe marginea drumului, în calitate de pieton.
Polițiștii au găsit la fața locului doar mașina, nu și pe șofer. Fugarul a fost identificat ulterior.
Ancheta ulterioară a indicat faptul că bărbatul, fără a deține permis de conducere, se deplasa imprudent pe drumul județean, cu o viteză de circa 70-72 de kilometri la oră în localitate, acroșând pietonul, leziunile ducând în scurt timp la deces. Când a fost descoperit accidentul, pietonul era decedat.
Poate cel mai grav, după cum au arătat procurorii în rechizitoriul de trimitere în judecată, cu intenție directă, inculpatul a părăsit locul comiterii faptei, fără a avea încuviințarea poliției sau a procurorului care urma să efectueze cercetarea la fața locului. Acesta nu i-a lăsat astfel vreo șansă victimei și a creat o stare de pericol a siguranței publice și pentru desfășurarea cercetării la fața locului.
A existat și suspiciunea că bărbatul de la volan ar fi consumat alcool, însă aceasta nu s-a confirmat.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au reținut concursul de infracțiuni în cazul bărbatului și l-au trimis în judecată pentru ”ucidere din culpă”, „părăsirea locului accidentului” și „conducere fără permis”.
Judecătorii au aplicat câte 1 an și 6 luni de închisoare pentru primele două infracțiuni, respectiv 9 luni pentru conducere fără permis. În urma contopirii, a rezultat pedeapsa de 2 ani și 3 luni de închisoare.
Instanța a stabilit și o serie de daune morale pe care le au de încasat urmașii decesului, însă și această latură a dosarului este atacabilă la instanța superioară.
Comentarii