Accidentul produs marți dimineață pe DN 17, între Ilișești și Păltinoasa, s-a soldat cu rănirea a patru tineri, din care doi grav. Unul dintre tineri are chiar leziuni multiple și grave, cu prognostic rezervat. Ancheta poliției indică faptul că accidentul s-a produs după ce unul dintre șoferi a abordat greșit o curbă, în condiții de carosabil ud, cauză din care a intrat pe contrasens, unde a lovit violent un alt autoturism.
Din primele cercetări ale poliției rezultă că, în jurul orei 7.15, Cristian O., în vârstă de 26 de ani, din Udești, care conducea un Opel Corsa, pe DN 17, având direcția dinspre Suceava spre Humor, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de carosabil umed, după o curbă la stânga, a intrat pe sensul opus, unde a lovit violent VW-ul Golf condus regulamentar de Teodor G., în vârstă de 24 de ani, din Stulpicani.
În urma impactului violent, autoturismul Opel s-a răsturnat.
Pompierii militari care au intervenit la fața locului au constatat că în cele două mașini se aflau cinci tineri. În Opel, pasagerul din dreapta era încarcerat și în stare de inconștiență. Tânărul de 20 de ani a fost extras din mașină și transportat la Spitalul Județean Suceava.
Spitalul Județean Suceava a transmis că tânărul în vârstă de 20 de ani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava comatos, instabil hemodinamic, fiind necesare intubație și ventilare mecanică.
Tânărul are traumatism cranio-cerebral, traumatism la nivelul coloanei cervicale, traumatism toracic cu multiple fracturi, afectare splenică, renală și multiple fracturi de bazin.
Pacientul a fost internat pe Secția de Chirurgie, fiind supus de urgență unei intervenții chirurgicale. Prognosticul în cazul său este rezervat.
La Spitalul Județean Suceava a ajuns și tânărul de 26 de ani care conducea Opelul care a pătruns pe contrasens. Și acesta avea politraumatisme multiple, fiind transferat la Suceava, de la spitalul Gura Humorului. Acesta avea un traumatism toraco-abdominal cu contuzii pulmonare, rămânând internat pe secția de Chirurgie.
Alți doi răniți, pasageri în VW, au suferit leziuni mai ușoare, fiind evaluați la spitalul din Gura Humorului, fără a rămâne internați.
Tânărul în vârstă de 24 de ani care conducea autoturismul VW a scăpat fără leziuni și a putut fi verificat cu etilotestul, rezultând că nu era băut.
Din primele cercetări efectuate de polițiști la faţa locului este destul de clar că vinovăţia aparţine conducătorului autoturismului Opel, care nu adaptat viteza la condiţiile de drum cu carosabil umed.
Comentarii