Un grav accident rutier s-a produs marți dimineață pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal, la intrarea în Păltinoasa dinspre Ilișești, zona de pădure.
În urma ciocnirii violente a două autoturisme, mai multe persoane au fost rănite. Pompierii militari care au ajuns la fața locului au constatat că unul dintre răniți era încarcerat și inconștient. Victima a fost extrasă din mașină și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, cu semne vitale.
În total, în urma accidentului, patru răniți au fost transportați la spital. Cel puțin unul dintre răniți are leziuni grave.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului cu o autospecială de stingere dotată cu echipament pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Comentarii