Parlamentarii AUR de Suceava, deputații Dorel Acatrinei, Florin Pușcașu și senatorul Mircea Dăneasa, i-au solicitat premierului României, Nicolae Ciucă, să trimită la Buxelles o echipă de specialiști patrioți care să negocieze pentru România aderarea la spațul Schengen, cu punerea pe agendă a adevăratei probleme care face ca românii să fie considerați cetățeni de rang doi ai Uniunii Europene. Dorel Acatrinei, Florin Pușcașu și Mircea Dăneasa i-au amintit premierului că recent fostul ambasador al SUA în Romania, Adrian Zuckerman, a declarat că Olanda ar trebui „să fie rușinată în fiecare zi în care spune nu intrării României în Schengen. Fac asta ca să extragă un avantaj economic, să-si protejeze porturile. Nu este corect acest lucru”. De asemenea, cei trei parlamentari AUR de Suceava au adăugat că și ministrul Afacerilor externe al României, Bogdan Aurescu, a declarat că nu crede că în momentul acesta se poate vorbi despre o tragere de timp în sensul blocării României, dar și că „eu cred că în acest moment Olanda nu a luat încă o decizie şi cred că există în continuare spaţiul pentru demersuri politice, diplomatice, tehnice, despre al căror rezultat o să putem discuta ceva mai târziu”. Cei trei parlamentari i-au spus premierului că recent a certat clasa politică pentru că își exprimă părerea în mod public cu privire la intrarea României in Schengen.

„Acum o lună, eurodeputații au votat, pentru a patra oară, ca Bulgaria și România să fie pe deplin admise în spațiul Schengen. Nu este primul vot de acest fel, de exemplu, tema a mai fost discutată și aprobată prin rezoluția din 2018, prin rezoluția din 2020 referitoare la situația spațiului Schengen în contextul pandemiei și prin raportul din 2021 privind funcționarea spațiului de călătorie fără frontiere”, au spus parlamentarii AUR de Suceava, care au adăugat că „votul este prezentat ca o mare victorie, dar în realitate trebuia să fim acceptați, de drept, în 2007, în momentul aderării țării noastre la UE. Dacă suntem în anul 2022 și constatăm că votul din 2018 nu a fost pus în practică înseamnă că este o manipulare menită să distragă atenția de la facturile românilor”. Acatrinei, Pușcașu și Dăneasa au mai precizat că în prezent, toate statele membre ale UE, cu excepția Bulgariei, Croației, Ciprului, Irlandei și României, fac parte din spațiul Schengen.

Aceștia au explicat că principalele beneficii ale aderării la spaţiul Schengen sunt eliminarea controalelor la frontiere şi reducerea considerabilă a timpilor de aşteptare, atât pentru cei care călătoresc individual, cât şi pentru transportatori. „O situație specială este transportul maritim, unde volumele fiind foarte mari, sunt și foarte mulți bani la mijloc. Timpii de așteptare mici în Portul Constanța ar face ca România să fie aleasă prioritar în deciziile privind schimburile comerciale cu Uniunea Europeană, iar porturile olandeze ar putea să nu mai fie prima opțiune pentru aceste trasee comerciale”, au declarat parlamentarii AUR de Suceava.

În final, aceștia i-au transmis premierului Nicolae Ciucă „să fie bărbat” și să spună public motivul real pentru care Olanda se opune aderării României la Spațiul Schengen și să trimită la Bruxelles o echipă de specialiști patrioți care să negocieze pentru România inclusiv facilitățile acordate Olandei de Uniunea Europeană.