Crima comisă în zona sensului giratoriu din cartierul Burdujeni în vara acestui an s-a lăsat cu un prim verdict din partea judecătorilor. Magistrații de la Tribunalul Suceava l-au condamnat pe Roger Feraru, din Botoșani, la o pedeapsă de 10 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de ”omor”, cu mențiunea că soluția nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Suceava. Victima a fost un sucevean în vârstă de 46 de ani, cunoscut în mediul celor care hoinăreau pe străzi.
Din cercetări a rezultat că cei doi au consumat alcool sanitar în noaptea crimei, iar la un moment dat, pe fondul consumului în exces de alcool și al unui conflict spontan, s-au luat la bătaie.
Bărbatul din Botoșani a scos obiectul tăietor cu care i-a provocat celuilalt leziuni prin înjunghiere, cu precădere în zona gâtului. Victima a zăcut căzută la pământ și a sângerat abundent.
Când a fost descoperit, bărbatul era deja în stare foarte gravă, pentru că pierduse mult sânge. Starea precară de sănătate a bărbatului, anterioară agresiunii, din cauza consumului de alcool – alcool sanitar, a contribuit și ea într-o măsură la deznodământul tragic, au stabilit medicii. Dacă agresiunea ar fi fost descoperită imediat victima ar fi avut probabil șanse de supraviețuire, leziunile prin tăiere nefiind foarte profunde.
Roger Feraru a fost reținut la vremea respectivă, iar ulterior a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, măsură care este menținută și în prezent.
Comentarii