Modernizarea transportului public din municipiul Suceava, devenit aproape integral electric și ecologic, a trecut într-o nouă etapă odată cu activarea sistemului de e-ticketing.

Cea mai mare schimbare și principalii beneficiari sunt elevii, ale căror abonamente, care le asigură călătorii gratuite, sunt eliberate acum mai simplu și pe o perioadă mult mai mare de timp – aproximativ un an.

„Venim în sprijinul elevilor, iar de acum, abonamentele acestora vor fi eliberate o singură dată, sub formă de card cu valabilitate până la 15 septembrie 2023.

Nu va mai fi nevoie de mers lunar pentru reînnoirea abonamentelor.

Simplificăm și procedura de eliberare, am implicat și școlile, iar acestea trimit liste cu elevii ce pot beneficia de abonament gratuit, pentru a nu mai fi nevoie de adeverință”, a anunțat viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi.

Abonamentele se pot procura de la cele patru puncte de vânzare asistate de personal din stațiile: Obcini, Centru, Orizont și Gara Burdujeni.

Mai mult, autobuzele electrice de pe traseele TPL au fost suplimentate de luni cu primele două autobuze Solaris aduse la Suceava din lotul de 15 contractat.