Un bărbat în vârstă de 65 de ani, din municipiul Suceava, a murit joi, la orele prânzului, chiar la volanul mașinii pe care o conducea. Sexagenarul se afla la volanul unui autoturism marca Duster și se afla în Burdujeni, în apropierea sensului giratoriu. Împreună cu el, în mașină călătorea și soția acestuia, care le-a povestit polițiștilor ce s-a petrecut.
La un moment dat, bărbatului i s-a făcut rău și a oprit mașina pe prima bandă de mers, iar apoi a închis ochii. La fața locului a fost chemat un echipaj medical, care a făcut manevre de resuscitare, dar fără succes. În final, s-a declarat decesul. Circulația rutieră în zona unde a fost oprită mașina s-a derulat cu greutate și a fost nevoie de intervenția unui echipaj de poliție pentru a dirija traficul.
Comentarii