Un tir a ieșit de pe carosabil și a ajuns pe câmp. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Evenimentul a avut loc pe șoseaua de centură a Sucevei, între Zidul Morții și Moara. Cel mai probabil, șoferul a circulat cu viteză prea mare și din cauza carosabilului umed nu a mai putut controla vehiculul, a derapat și a ajuns în câmp. Circulația rutieră s-a derulat minute bune alternativ, pe un singur fir. La fața locului au mers pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.