Miercuri, 15 martie, comunitatea școlară de la Colegiul Național “Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți a fost gazda unui eveniment de o anvergură deosebită.
Sugestiv intitulat “Repere pentru viață”, evenimentul și-a propus și a reușit să aducă în fața elevilor nu mai puțin de 61 de specialiști din diverse domenii de activitate, personalități cu cariere profesionale și publice remarcabile, modele de urmat în cariera profesională pentru cei aproape 900 de elevi ai colegiului.
Cele 120 de activități susținute de invitații de miercuri au oferit posibilitatea tuturor elevilor de a interacționa cu câte 4 din cei 61 de invitați.
Oaspeții, personalități din județ - medici, avocați, jurnaliști, universitari, antreprenori, profesori, magistrați, reprezentanți din administrația județeană – le-au vorbit tinerilor despre povestea lor, experiențe, lecții învățate în timp, au interacționat cu elevii și le-au răspuns la întrebări.
„Utilitatea și succesul evenimentului, confirmate de toate părțile implicate, ne obligă să continuăm, să avem în vedere astfel de demersuri inedite, în sprijinul orientării în carieră a elevilor noștri, și în viitor. Peste 1000 de persoane implicate, profundă recunoștință și mulțumire tuturor!”, a transmis directorul colegiului, Adrian Puiu.
Amplul eveniment a fost orchestrat de conducerea liceului, în speță directorul Adrian Puiu și adjunctul Luminița Lăzărescu, consilierul educativ Miriam Leon-Postolache și toți ceilalți 50 de colegi cadre didactice.
Printre cei 61 de invitați/traineri s-au numărat: Tiberiu Avram (jurnalist, redactor-șef Monitorul de Suceava); Alexandru Calancea (medic cardiolog, managerul Spitalului Județean Suceava); Gabriel Cărăbuș (directorul Bibliotecii Bucovinei); Alina Chifan (director comercial Egger România); George Ciobîcă (judecător/președinte Judecătoria Rădăuți); Adina Colomeischi (decan Facultatea de Științe ale Educației, USV); Mircea Diaconu, Ștefan Purici, Mihai Damian – prorectori USV; Florin Donisan (antrenor fitness, administrator sală fitness); Ionuț Epureanu (comisar-șef de poliție); Angelica Flutur (interpret muzică populară); Gheorghe Flutur (inginer silvic/președinte Consiliul Județean Suceava) și Bogdan Loghin (primar Rădăuți); Alexandru Moldovan (prefectul județului); Tatiana Vîntur (inspector școlar).
Comentarii