Doi tineri aflați la limita vârstei de majorat, care în luna noiembrie a anului trecut au tâlhărit două femei în Suceava, au scăpat cu pedepse ușoare stabilite de magistrații Judecătoriei Suceava.
Conform sentinței Judecătoriei Suceava, Cristian Andrei M. și Constantin V., ambii în vârstă de 17 ani, au de executat măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni, respectiv 3 luni. Este vorba de măsuri de supraveghere care ar trebui să ajute la îndreptarea celor doi fără a exista prea multe interdicții.
În ședința din 15 martie, judecătorii au constatat ca încetată de drept și măsura arestului la domiciliu care era luată față de ambii.
Așadar, rezumând, cei doi autori au executat pentru cele două tâlhării ceva mai mult de trei luni de arest preventiv, însă cea mai mare parte a arestului a fost executată la domiciliu, nu în arestul poliției.
Prima faptă s-a petrecut pe 14 noiembrie 2022, când o femeie a sunat la serviciul unic de urgență 112 și a reclamat că în timp ce se afla pe strada Aleea Jupiter doi tineri i-au smuls geanta din mână. Incidentul a avut loc la orele prânzului, exact cum s-a întâmplat și patru zile mai târziu. Pe 18 noiembrie, o altă femeie a sunat la 112 și a spus că doi tineri i-au smuls poșeta de pe umăr, iar apoi au fugit. Prejudiciile în cele două cazuri de tâlhărie s-au ridicat la circa 500 de lei.
Judiciariștii de la Biroul de Investigații Criminale Suceava au reușit să dea de urma autorilor la începutul lunii decembrie a anului trecut. O scurtă perioadă cei doi au fost arestați preventiv, după care au fost plasați în arest la domiciliu.
Sentința Judecătoriei Suceava mai poate fi atacată cu apel, însă aceasta se pune în aplicare prin încetarea arestului la domiciliu.
Nu ne rămâne decât să sperăm că cei doi autori vor percepe corect mesajul de clemență al judecătorilor.
Comentarii