Liderul Organizației Municipale Suceava a PSD, Dan Ioan Cușnir, îl atacă dur pe președintele Organizației Județene a PNL Suceava și al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, precizând că acesta suferă de „obsesie toxică” pentru imaginea personală, în timp ce are o totală lipsă de preocupare pentru nevoile reale ale județului Suceava. „Dacă centralizam nerealizările lui Gheorghe Flutur din ultimele două mandate de președinte al CJ Suceava, 2016-2023, și incapacitatea lui de a genera și finaliza proiecte care să crească calitatea vieții Sucevenilor, ajungem la concluzia că nu își justifică nici salariul lui și nici al stufosului aparat birocratic din jurul lui”, a spus Dan Cușnir.

Astfel, el a arătat că de luni de zile Spitalul Județean Suceava, instituție aflată în subordinea CJ Suceava, este măcinat de scandaluri interne care scad calitatea actului medical. „Ruptura dintre conducerea Spitalului asigurată de către un medic cardiolog și medicii Departamentul Cardiovascular Intervențional afectează grav eficiența unui serviciu medical de urgență care ar trebui să funcționeze impecabil pentru suceveni”, a arătat liderul PSD Suceava. El a mai spus și că Suceava a devenit o obișnuință pe fluxul știrilor naționale negative. „Săptămâna aceasta, două avioane s-au ciocnit în timp ce făceau manevre pe Aeroportul Suceava, aeroport aflat în subordinea CJ Suceava. Acest incident a avut loc deoarece Aeroportul Suceava nu a finalizat sistematizarea platformei și nu a achiziționat o mașina tip <push back>. Astea ar trebui să fie preocupările lui Gh. Flutur, nu horele și nunțile, fie ele și în Bucovina”, consideră Cușnir. Liderul PSD Suceava a mai arătat și că în perioada 2021-2022 din Programul Național ”Anghel Saligny”, Gheorghe Flutur a atras pentru județul Suceava cu 14 milioane euro mai puțin decât îi permitea cadrul legal, acuzându-l pe acesta că nu poate să genereze proiecte pentru a cheltui fondurile care erau alocate județului.

„Reamintim și că în data de 6 martie 2021 a ars Palatul Administrativ, clădire Monument Istoric unde își desfășurau activitatea Prefectura Suceava și Consiliul Județean Suceava. Pentru refacerea Palatului Administrativ se vor cheltui peste 20 milioane euro fără să se răspundă la câteva întrebări: De ce obiectivul nu era asigurat? De ce nu funcționau senzorii detectori de fum și sprinklerele antiincendiu? De ce nu funcționau camerele de luat vederi în mansardă? Gheorghe Flutur are o tăcere complice și nimeni nu îl trage la răspundere”, a mai spus Dan Ioan Cușnir.

El a mai făcut referire și la drumul axial Suceava-Iași, despre care a spus că „este pe butuci și blocat de ani de zile”, dar și la groapa de gunoi a Sucevei, proiect care este blocat. Cușnir a mai afirmat că de 8 ani de zile, județul Suceava este pe primul loc în România ca număr de morți în accidente rutiere, iar președintele CJ Suceava nu face nicio investiție pentru prevenție sau în infrastructură, care să ducă la creșterea siguranței rutiere. Nu în ultimul rând, el a mai arătat că o altă nerealizare a lui Gheorghe Flutur este renunțarea la construcția unui punct de belvedere de tip „sky walk” pe Rarău, proiect preluat de la fostul președinte PSD al CJ Suceava, Cătălin Nechifor, și pentru care exista o hotărâre a deliberativului județean.