Polițiștii de la Serviciul de investigare a infracțiunilor economice au derulat în intervalul 13-19 mai o amplă acțiune de control care a vizat grupul de persoane despre care aveau date că vând țigări de contrabandă în special în piețele și prin gangurile din Fălticeni dar și în comune limitrofe, în Dolhasca, la Voitinel și la Șerbăuți.

Au fost puse în aplicare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, 16 percheziții domiciliare și 8 percheziții auto, marea majoritate în municipiul Fălticeni dar și în localitățile Baia, Voitinel și Șerbăuți.

În urma perchezițiilor au fost confiscate 102.960 țigarete de diferite mărci (peste 5.100 de pachete de țigări), în valoare de circa 83.000 de lei.

De asemenea, polițiștii au confiscat un autoturism în valoare aproximativă de 8.000 euro descoperit în flagrant la săvârșirea de infracțiuni de contrabandă.

Au mai fost confiscate adiacent și materiale pirotehnice în valoare de peste 5000 lei, telefoane mobile, 19 cartușe pentru armă neletală și articole vestimentare.

Vineri, 19 mai, în urma finalizării procedurii de audiere, față de 6 bărbați și două femeie, cu domiciliile în municipiul Fălticeni, orașul Dolhasca și orașul Hârlău a fost dispusă măsura de reținere pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii în diferite forme ale unor infracțiuni de contrabandă cu țigarete.

Ancheta polițiștilor de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice continuă, pentru stabilirea și probarea întregii activități infracționale.